Cand se folosesc luminile de avarie?

Cand se folosesc luminile de avarie?

Indicatoarele luminoase au fost una dintre cele mai bune inventii posibile atunci cand vine vorba despre siguranta in trafic si a redus drastic numarul de accidente, in timp ce condusul a devenit mult mai usor si confortabil pentru soferi, acum ca fiecare participant la trafic poate sa afle cu usurinta care va fi urmatoarea miscare a autoturismului din fata sa.

Care este rolul luminilor de avarie si cand se folosesc

In primul rand, trebuie sa stim ca luminile de avarie ale unui autoturism utilizeaza fix aceleasi becuri care sunt folosite de catre luminile de semnalizare, in numar de 4, unul pe fiecare parte a masinii, asa incat nu exista becuri speciale pentru luminile de avarie. In functie de modelul de autoturism pe care il avem, pot exista pana la 8 becuri, unele masini avand instalate cate un bec pe fiecare oglinda retrovizoare, iar altele fiind echipate cu cate unul pe aripile din fata. Majoritatea autoturismelor prezinta un buton sub forma unui triunghi rosu amplasat in zona radioului sau in unele cazuri in zona schimbatorului de viteze cu ajutorul caruia puteti activa luminile de avarie.

Atunci cand activam luminile de avarie acestea clipesc toate in acelasi timp, intermitent, cu o viteza destul de crescuta, lumina acestora este de obicei galbena sau portocalie, uneori rosie si trebuie utilizate atunci cand doriti sa semnalizati catre ceilalti participanti la trafic existenta unui pericol sau atunci cand automobilul dumneavoastra nu mai functioneaza corespunzator pentru ca ceilalti soferi sa stie ca aveti o problema.

De asemenea, putem utiliza luminile de avarie atunci cand stationam cu automobilul pe marginea carosabilului pentru a ii avertiza pe restul participantilor la trafic ca obstructionam temporar circulatia. Desigur, chiar daca multi soferi folosesc aceasta tehnica atunci cand nu gasesc un loc de parcare si au nevoie de o oprire rapida, conform reglementarilor legale ar trebui sa facem acest lucru atunci cand am ramas fara combustibil sau cand avem o pana.

O alta situatie in care trebuie sa folosim luminile de avertizare este atunci cand ne aflam pe o autostrada sau pe un drum pe care in general se circula cu viteza crescuta si exista un obstacol sau un blocaj rutier care necesita reducerea rapida a vitezei si oprirea masinii. Este esential sa folosim luminile in timp util pentru ca restul soferilor sa aiba timpul suficient pentru a incetini si pentru a evita un posibil carambol. Nu in ultimul rand, mai puteti folosi luminile de avertizare atunci cand sunteti remorcat sau tractat de catre alta masina, pentru ca ceilalti soferi sa va poata evita corespunzator.

Codul rutier prevede destul de clar momentele in care trebuie sa utilizam luminile de avarie, acestea fiind concepute pentru o utilizare de scurta durata, iar singurul moment in care este permis sa le utilizam un timp mai lung este atunci cand provocam o obstructie temporara a traficului, fie ca vorbim de o anvelopa sparta, de o defectiune grava a autoturismului sau de o stare de rau avansata a soferului.

In acest caz luminile de avarie trebuie folosite impreuna cu triunghiul reflectorizant daca nu puteti scoate masina in afara partii carosabile.

sursa foto: https://thenewswheel.com/