Apasă ESC sau click în afară pentru a închide

Jurnal de călătorie: Sania Electrică a lui Moș Crăciun. Ziua 4!
Călătorii

Jurnal de călătorie: Sania Electrică a lui Moș Crăciun. Ziua 4!

Ziua 4 începe extrem de devreme, la 5 dimineață. După ziua grea de ieri și după ce colegul George ne-a cazat într-un beci din centrul orașului pe care nu am avut timp să îl vizităm decât în două parcări unde se aflau stații de încârcat, plecarea la drum a fost una fără prea multe cuvinte și cu ochi roșii.

Plecăm așadar spre Tallinn, unde avem programare la ferryboat pentru a traversa golful Finlandei spre Helsinki, la ora 12:00. Fiind un punct de trecere important și care traversează și o graniță, este nevoie să ajungem cu minim o oră înainte.

Ne-am îngrijorat puțin din cauza bateriei care se descărca mai repede decât ne-am așteptat și nu voiam să repetăm boacăna de aseară cu încărcatul. Am instalat o nouă aplicație, Ionity, din ce am înțeles, cea mai mare din Europa și care au doar încărcătoare rapide. Am oprit pentru o cafea și un sandviș, iar timp de 15 minute am câștigat încă 20 de procente, suficient să ajungem fără emoții în Finlanda. Ajunși la Tallinn, am încurcat puțin îmbarcarea pietonală cu cea auto, dar am remediat rapid problema și după verificarea pașapoartelor, care a decurs foarte rapid, eram deja la coadă la îmbarcare. Am așteptat circa jumătate de oră, iar tot timpul petrecut pe transportor a fost sub 2 ore jumătate.

Aceasta a fost singura zi în care oprirea de peste noapte nu fusese deja stabilită dinainte. Așadar, în timp ce am încărcat mașina, într-o parcare IKEA, am decis sa ne oprim în Jyväskylä, pentru a scuti cât mai mult timp de condus în ziua următoare. Bineînțeles că nu am uitat de ziua națională și am ancorat drapelul de unul din suporturile camerelor de filmat. Nu am ratat nici ocazia de a le ura românilor un călduros “La mulți ani” din apropierea cercului polar. Pe această cale, deși a trecut de mult 1 decembrie, vă urăm încă o dată fericire, sănătate multă și succes în tot ce vă propuneți.

Mergând mai departe am fost surprinși să descoperim Jyväskylä, un oraș foarte frumos și modern. După o cină light, am mers la o cazare simpatică, în antiteza cu cea de cu o seara înainte, unde am picat lați, ca urmare a două zile destul de intense.

Etichete: lapland
DailyDriven

Activează notificările

Nu rata nicio știre importantă!

Alege ce notificări vrei să primești: