Bătălia autonomiilor! Producătorii declară 1.000 de km, dar oare pot fi atinși în viața reală?
Marketing, marketing și iar marketing. „Reclama este sufletul comerțului”, iar industria auto nu face excepție de la această regulă. Producătorii știu că autonomia este unul dintre argumentele care pot înclina decisiv balanța în fața unui potențial cumpărător, așa că cifrele mari sunt puse la loc de cinste.
Renault ne întâmpină în reclamele sale cu promisiunea că noul Clio E-Tech poate parcurge nu mai puțin de 1.000 de kilometri cu un singur plin. BYD ridică însă ștacheta și mai sus: 1.040 de kilometri, o distanță suficient de mare încât, în teorie, să poți pleca din Viena și să ajungi la București fără să oprești la pompă.
Sună spectaculos pe hârtie. Dar cât de aproape sunt aceste cifre de realitatea de la volan?
Noi ce să facem acum? Să-i credem pe cuvânt? Nicidecum. Ne-am făcut repede bagajele, am setat Viena pe Waze, am luat un BMW 320d din 2004 ca să condimentăm puțin experimentul și am pornit la drum.
Ne-am dat întâlnire la o benzinărie de pe bulevardul Iuliu Maniu, în București. Acolo am umplut până la refuz rezervoarele celor trei mașini și am încărcat BYD-ul până când pe bord a apărut, triumfător, 100%.
Un detaliu mi-a atras imediat atenția: BYD Dolphin G afișa în bord o autonomie de 1.040 de kilometri, exact cifra promisă de producător. Renault Clio E-Tech indica aproximativ 600 de kilometri, în timp ce BMW-ul, cu tehnologia lui de acum mai bine de două decenii, se apropia și el de pragul de 1.000 de kilometri.
Am plecat la drum cu ceva emoții. Și nu au trecut decât vreo 20 de kilometri până când BYD-ul ne-a dat primul motiv de îngrijorare: autonomia estimată scăzuse deja la 1.010 kilometri. Dispăruseră, așadar prin minune, 10 kilometri pe care nu îi parcursesem.
Am pus mâna pe stație și le-am transmis colegilor, mai în glumă, mai în serios: „N-avem nicio șansă să ajungem cu un singur plin la Viena!”
Și pentru că orice expediție are nevoie de o echipă pe măsură, este momentul să-i introducem în scenă pe cei doi parteneri de drum: Daniel Nicolăină, aflat la volanul BMW-ului, și Vlad Micșunescu, care a preluat Clio-ul.
Eu, Alex Dușcă, am ales BYD-ul. Dintr-un considerent extrem de logic: are panoramic. :)
Cu ce viteză s-a mers pe autostradă?
Am format un mic convoi pe autostradă, în care am schimbat aleatoriu ordinea mașinilor, și am setat viteza maximă la 93 km/h. Am ales intenționat acest ritm pentru a nu-i încurca pe colegii noștri șoferi de TIR, cărora le mulțumim că au participat, involuntar, la testul nostru.
Dar de ce 93 km/h și nu 140 km/h?
Pentru că aici începe, de fapt, partea interesantă a experimentului. Producătorii declară o autonomie maximă, însă nu spun întotdeauna în ce condiții a fost obținută. Cu toții am auzit de WLTP atunci când vine vorba despre consum și autonomie, dar rareori vedem în reclamele spectaculoase precizarea: „Am obținut 1.040 de kilometri mergând constant cu 140 km/h”.
Pe scurt, WLTP este un test standardizat de laborator, realizat pe bancul de testare, care simulează diferite condiții de rulare și trafic. Foarte important însă: ciclul include și viteze medii diferite, iar condițiile exacte în care sunt obținute valorile maxime nu sunt cele pe care departamentele de marketing le scot în evidență atunci când promovează autonomia de peste 1.000 de kilometri.
Cum aceste necunoscute rămân în ecuație, am ales o metodă care ni s-a părut mai apropiată de realitate: pe drumurile europene am mers în ritmul traficului, iar pe autostradă am folosit o viteză suficient de mică pentru a optimiza consumul si totuși suficient de mare pentru a nu încurca traficul. În plus, este bine de știut că, în general, mașinile ating valori bune de consum la viteze moderate, aproximativ în zona 70-90 km/h.
Revenim la aventura noastră.
Am ajuns destul de repede la Pitești, unde BYD Dolphin G a rămas fără energia disponibilă pentru rularea exclusiv electrică. Am ales să facem testul fără funcția e-Save activată, știind că mașina păstrează oricum un buffer de aproximativ 20% din energia bateriei.
Asta înseamnă că, atunci când bateria ajunge la nivelul la care șoferul nu mai poate selecta manual modul electric, mașina nu rămâne pur și simplu fără resurse. Sistemul trece automat în modul hibrid și continuă să folosească energia electrică disponibilă, în timp ce motorul termic intervine pentru a susține propulsia și pentru a menține bateria în zona de rezervă.
Motorul termic al BYD-ului are, practic, două roluri importante în acest scenariu. Primul este să transmită direct puterea către roți atunci când este nevoie de un aport suplimentar. Al doilea este să funcționeze ca generator, încărcând bateria și menținând acel nivel de rezervă.
Cu alte cuvinte, chiar dacă nu ai mai încărcat mașina la priză de peste 200 de kilometri, sistemul păstrează suficientă energie pentru a favoriza în continuare rularea electrică, apelând la motorul termic atunci când situația o cere.
Bun, dar cum stăteam la Pitești cu autonomia?
Aici lucrurile au început să devină din ce în ce mai interesante și, recunoaștem, am început să prindem curaj.
Clio-ul lui Vlad urcase la aproximativ 630 de kilometri autonomie estimată. BMW-ul lui Daniel trecuse deja bine de pragul de 1.050 de kilometri, în timp ce BYD-ul, în ciuda celor câteva zeci de kilometri parcurși deja, reușise chiar să-și crească autonomia estimată cu aproximativ 20 de kilometri.
Pe scurt, după primii kilometri și după sperietura de la început, cifrele începeau să arate din ce în ce mai bine. Viena nu mai părea chiar atât de departe.
De la Pitești am prins curaj.
Și, surprinzător, din acel moment lucrurile au început să meargă exact în direcția în care speram: pe măsură ce înaintam spre Viena, urmăream cum autonomiile estimate ale celor trei mașini creșteau continuu.
Cu fiecare kilometru parcurs, cifrele de pe bord deveneau tot mai optimiste. În loc să scadă, autonomia părea că se încăpățânează să crească. Și, încet-încet, cei 1.000 de kilometri care, la începutul testului, păreau mai degrabă o promisiune de marketing începeau să capete contur.
Nu am avut parte de suficiente peripeții pe drum, așa că, la final, cred că cel mai bine este să lăsăm poveștile deoparte și să ne uităm la cifre. Fără suspans, fără marketing și fără artificii.
Simplu, plictisitor și pragmatic: consumul real al celor trei mașini și autonomia pe care au reușit să o obțină în condițiile testului nostru. Pentru că, dincolo de promisiuni și cifrele din reclame, acestea sunt valorile care contează cu adevărat atunci când pleci la drum.
Rezultatele testului
- BYD Dolphin G: 1.065 km parcurși, 180 km autonomie rămasă. Consum: 18 kWh + 33 litri de carburant. Cost total: 372 lei.
- Renault Clio E-Tech: 1.065 km parcurși, 69 km autonomie rămasă. Consum: 38 litri de carburant. Cost total: 379 lei.
- BMW 320d: 1.065 km parcurși, 500 km autonomie rămasă. Consum: 51 litri de carburant. Cost total: 545 lei.
Oare am fi făcut 1.000 de kilometri dacă am fi mers cu 130-140 km/h pe autostradă?
Răspunsul scurt este: nu. Dar, la întoarcere, am făcut exact asta, iar rezultatul nu a fost deloc dezamăgitor. Atât Renault-ul, cât și BYD-ul s-au apropiat serios de borna de 850 de kilometri cu un singur plin.
La dus, tocmai pentru că nu știam în ce condiții pot obține cele două mașini autonomia promisă și pentru că eram deja porniți la drum, am preferat să nu schimbăm „rețeta” testului. Am păstrat viteza medie de aproximativ 90-95 km/h pe autostradă și am mers până la capăt cu această abordare.
Privind însă retrospectiv și având acum și datele de la întoarcere, cred că atât Renault, cât și BYD ar fi avut șanse reale să atingă pragul de 1.000 de kilometri dacă am fi menținut pe autostradă o viteză medie de aproximativ 110-115 km/h. Nu este o concluzie matematică, ci o estimare bazată pe comportamentul celor două mașini.
Și aici ajungem, de fapt, la întrebarea importantă: este bine sau nu?
Nu cred că sunt eu în măsură să dau un verdict. Am fost parte din acest proiect, așa că este foarte posibil să fiu subiectiv. Dar trebuie să recunosc că, atunci când am plecat din București, nu eram convins că vom ajunge la Viena cu un singur plin, nici măcar mergând cu 90 km/h pe autostradă.
De aceea, pentru mine, rezultatul este unul impresionant.
Sigur, în viața reală, puțini șoferi vor merge cu 90 km/h până la Viena. Cei mai mulți vor apăsa accelerația și vor folosi viteza legală de autostradă atunci când drumul și traficul le permit. Iar în aceste condiții, autonomia de 1.000 de kilometri nu mai este o promisiune pe care o poți reproduce cu aceeași ușurință.
Dar există un „mare DAR”.
Ca posesor de mașină, mi se pare liniștitor să știu că am acest as în mânecă. Să știu că, dacă vreodată am nevoie să măresc autonomia, pot reduce viteza, pot schimba modul în care conduc și pot transforma mașina într-un adevărat maratonist al șoselei.
Dacă vreau sau nu să scot acel as din mânecă este o cu totul altă discuție. Fiecare șofer își stabilește propriile priorități între timp, confort, viteză și consum.
Cert este că, în condițiile testului nostru, mașinile au demonstrat că cifrele promise de producători nu sunt desprinse de realitate. Iar până la urmă, acesta este poate cel mai important lucru: să știi ce poate mașina ta și să poți alege singur cum vrei să o exploatezi.
