Pe timpul comunismului, autoritățile controlau complet procedura de acordare a permiselor auto, de la crearea și structura programelor educative ale școlilor de șoferi, până la examinarea candidaților și distribuirea documentelor de conducere.
În era comunistă, școlile de șoferi gestionate privat nu prea existau, pentru că autoritățile doreau să controleze integral instruirea conducătorilor auto. Capacitatea acestor școli era determinată de stat, bazându-se pe cerințele de forță de muncă din diferite ramuri ale economiei.
Obținerea permisului de conducere venea ca un bonus pentru cei care participau la cursurile specifice de conducere vehicule, oferite în cadrul universităților sau institutelor tehnice superioare în ultimii doi ani de studiu, în secțiunile care se concentrau pe designul, întreținerea sau folosirea autovehiculelor. Același avantaj îl aveau și studenții din anul final al școlilor tehnice auto și a celor de mecanici auto.
În plus, permisele de conducere erau eliberate și celor care completaseră programele de pregătire pentru șoferi organizate de Ministerul Apărării Naționale sau de Ministerul de Interne.
Curriculumul instituțiilor de formare a șoferilor era marcat semnificativ de doctrina comunistă și directivele guvernamentale. Educația în aceste școli cuprindea nu doar elemente practice de conducere, ci și lecții de ideologie și promovarea valorilor sistemului comunist și ale partidului conducător.
Perioada de formare în aceste școli varia, însă în mod obișnuit se întindea pe durata a câtorva luni. Programa educațională era alcătuită dintr-un amestec de studiu teoretic, sesiuni practice de conducere și exerciții de navigare atât în condiții simulate, cât și în trafic real.
Examinările pentru obținerea permisului de conducere erau administrate de autoritățile guvernamentale, iar pentru a obține permisul de conducere era necesar să treci cu succes aceste examene.
De obicei, examenele constau în două părți distincte: una teoretică, în care candidații trebuiau să răspundă la întrebări legate de regulile de circulație și legislația rutieră, și una practică, în care candidații trebuiau să-și dovedească abilitățile de conducere.
Indiferent de categoria de permis, candidații erau evaluați în cel puțin patru probe, care includ examenul teoretic (testul scris), un examen în poligon, traseul de zi și traseul de noapte.
Dintre toate aceste patru probe, cele mai dificile erau considerate a fi traseul de noapte și proba în poligon.
În cadrul probei în poligon, șoferii trebuiau să treacă printr-o serie de etape, cum ar fi parcarea într-un spațiu restrâns, urcarea pe o rampă, coborârea de pe rampă cu fața înainte și cu spatele, precum și parcările laterale. Dacă examinatul nu reușea să îndeplinească corect cel puțin una dintre aceste etape, acesta era considerat nereușit și trebuia să repete examenul.
Traseul de noapte și proba în poligon, cele considerate cele mai dificile, care făceau diferența, au fost eliminate în 1995.
Articolul nu are nici un comentariu. Fii primul care comenteaza!