Apasă ESC sau click în afară pentru a închide

Jurnal de călătorie: Sania Electrică a lui Moș Crăciun, ziua 0.
Călătorii

Jurnal de călătorie: Sania Electrică a lui Moș Crăciun, ziua 0.

Note: Am ajuns în ziua zero. Călătoria noastră începe mâine, dar înainte trebuie să mai bifăm câteva chestii.

Dimineața devreme ne-am întâlnit să filmăm intro-ul și trailerul proiectului. Am verificat pentru ultima dată aparatura, am testat-o și ne-am apucat de filmat.

Astăzi am aflat și ce înseamnă timpii de încărcare, ce trebuie să avem în vedere la stații și între ele, iar Elena de la Eldrive a avut absolut toate răspunsurile pentru noi. Ne-a explicat diferențele între stațiile lor de încărcare, cele de la Tesla și restul companiilor care oferă astfel de servicii.

P.S. nu este reclamă, puteți testa și voi. În România cel puțin, am încârcat mult mai repede la ElDrive, decât oriunde altundeva.

Cu bateria încărcată, am vrut să facem și testul legat de autonomie, înainte de a ne aventura spre Laponia. Am plecat, așadar spre Sibiu cu oprire în Brașov, încercând să ne facem o idee despre impactul frigului asupra bateriei. Odată ajunși, am conturat și primele idei despre distanța afișată de mașină și distanța parcursă în realitate.

Am încărcat din nou la Eldrive, iar cât am mâncat un gyros, bateria s-a încărcat mai mult decât suficient pentru a porni spre Sibiu.

Am înnoptat la Sibiu, a doua zi mergem în vizită la GLS iar de acolo plecăm din țară spre prima destinație, Cașovia.

Etichete: lapland
DailyDriven

Activează notificările

Nu rata nicio știre importantă!

Alege ce notificări vrei să primești: