Punctul de plecare în cea de-a doua zi a misiunii noastre se află în Cașovia. Ajungând târziu la cazare în seara precedentă, nu am apucat sa vedem ce are orașul de oferit.
După peripețiile zilei de ieri, astăzi plecăm la drum entuziaști, curioși, dar și puțin anxioși față de ce are sa ne așterne această nouă zi.
În scurt timp, entuziasmul a crescut deoarece început să ningă. Pe măsură ce ne apropiam de granița cu Polonia zăpada se așterne din ce în ce mai frumos, lucru ce ne-a făcut, inevitabil, să ne oprim la prima bulgăreală din iarna asta.
Cu această ocazie, am supus mașina unui test serios de siguranță: plecări de pe loc, opriri în forță și, evident, un strop de derapaj controlat – **pentru review, desigur! **
Alex a fost extrem de nerăbdător să afle câte ceva despre limitele și senzațiile pe care Tesla le are în arsenal, iar Adi s-a bucurat ca un copil mic pentru prima zăpadă atinsă în ultimii 4 ani.
Am continuat drumul, în fața noastră descoperind peisaje care mai de care mai frumoase ce deveneau treptat pline de alb. Am trecut prin stațiuni liniștite, cu pârtii și activități off-road, foarte diferite de stațiunile cu care suntem cu toții obișnuiți în România. Nu am stat mult însă a fost suficient să ne dăm seama că acolo primează liniștea și confortul localnicilor, comparativ cu îmbulzeala de la noi care ne aduce aminte de călătoriile cu metroul de la ora 5, într-o vineri seara.
Temperatura joasă bineînțeles că și-a spus cuvântul asupra bateriei, autonomia scăzând puțin față de momentul plecării, însă nu ingrijorător. Situația ce avea să urmeze ne-a făcut însă puțin să ne uităm cu teamă unul la celălalt.
Depășind stațiunile frumoase de mai sus, am observat că, deși era o autostradă lângă noi, navigația ne tot ținea pe drumuri secundare. Nivelul bateriei estimat la sosirea de la următoarea stație de încărcare indica 7%, un procent nu tocmai încurajator, și ne-am gândit că de aceea mașina a ales o așa rută, astfel încât viteza de deplasare să fie mai mică și să putem conserva bateria.
Asta până în momentul în care am ajuns într-un punct unde drumul nostru secundar voia să treacă pe sub autostradă, dar nu părea că pe partea cealaltă sa fie asfalt sau măcar suprafață circulabilă. Cu alte cuvinte, ne-a ghidat către o fundătură. Bine că era zi și am decis să coborâm din mașină.
Am oprit și am mers pe jos cam 50 de metri, unde am descoperit un șantier de lucru la ceea ce părea a fi un pasaj pe sub autostradă. Cu acel estimat de 7% ne-am întors circa 10 km și am intrat pe autostradă, unde am continuat drumul spre Cracovia, cu inima strânsă.
Am ajuns în parcarea unde trebuia să alimentam, parcarea unui imens Mall care ne-a readus repede aminte de agitația din stațiunile de care vorbeam mai sus, și am repetat experiența de dinainte de Cașovia, unde a trebuit să căutăm stațiile de încărcare Tesla. Ne-a luat cam 5 minute sa le găsim, timp în care panica creștea, iar bateria de golea.
După un prânz și o cafea, am ajuns la mașină, unde am fost surprinși că era încărcată full. Și asta într-o oră și un sfert în care ne-am luat și noi o binemeritată pauză.
Așadar cu un range de 540 de km propuși de Tesla și cu un traseu cel puțin dubios, ce evita autostrada mai bine de o oră, pornim la drum spre Varșovia. O nouă aventură nu a întârziat să apară, când am văzut pe unde ne-a băgat GPS-ul mașinii, un drum lat cât o bandă pe care se circula din ambele sensuri, fără mare vizibilitate.
Ne-am gândit că ar face asta pentru a evita un consum ridicat, cumva cerut de regimul de autostradă, dar noi aveam destulă baterie pentru a merge fie mai tare, fie mai departe de destinația propusă.
Drumul spre Varșovia a fost unul lipsit de peripeții în rest, iar când am ajuns, fruntile ni s-au descrețit și am fost cuprinși de un sentiment de liniște. Am fost bucuroși să ne reîntoarcem în Varșovia, dar și surprinși plăcut să vedem că orașul este și mai frumos și mai cosmopolit decât îl știam.
Ziua 2 s-a încheiat într-o notă calmă, în inima unui oraș vibrant, dominat de clădiri moderne din sticlă. Atmosfera era animată de forfota unui amestec fascinant de oameni veniți din toate colțurile lumii, care își petreceau seara în localuri deosebit de elegante, ce adăugau un farmec aparte peisajului urban.
