Conducator auto depistat baut la volan, in conditiile in care nu consumase bauturi alcoolice

Conducator auto depistat baut la volan, in conditiile in care nu consumase bauturi alcoolice

Caz controversat in Prahova

Un caz mai rar intalnit a fost dat publicitatii de cei de la digi24.ro, potrivit carora un conducator auto a fost depistat de politistii din Sinaia, pe DN1, conducand cu o alcoolemie de 1,78 mg/l alcool pur in aerul expirat, fara sa fi consumat niciun fel bautura alcoolica, realitate confirmata de rezultatele analizelor de laborator.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres faptul ca rezultatul etilotestului a fost influentat de efectul unui spray de gura care continea alcool.

In baza datelor oferite publicitatii luni, 28.11.2022, de catre cei de la IPJ Prahova, politistii din Sinaia s-au confruntat, in seara de 15.11. a.c., cu un caz particular, atunci cand au oprit si testat cu aparatul etilotest un conducator auto in varsta de 36 de ani din localitate.

Rezultatul etilotestului a evidentiat o imbibatie alcoolica de 1,78 mg/l alcool pur in aerul expirat, ceea ce i-a obligat pe oamenii legii sa respecte procedura legala si sa il conduca pe sofer la o unitate medicala, in vederea recoltarii de probe biologice (rezultat de peste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat).

In baza prevederilor legale, organele abilitate au procedat la intocmirea unui dosar penal pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autovehicul sub influenta alcoolului.

In aceste conditii, cei de la IPJ Prahova au declarat urmatoarele: „(…) rezultatele analizelor probelor de sange au indicat 0,00 g/l. Avand in vedere aceste aspecte, dosarul in cauza a fost inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Sinaia, cu solutie procedurala“.

Surse judiciare au mentionat faptul ca respectivul conducator auto a utilizat, inainte de a urca la volan, un spray de gura care continea alcool, acesta fiind motivul pentru care aparatul etilotest a indicat cifra mai sus mentionata.

Problema alcoolului la volan, in Romania

Potrivit Eurostat, in anul 2019, 35% dintre adultii din Romania declarau ca au baut alcool in exces cel putin o data pe luna. De asemenea, potrivit digi24.ro, in anul 2021, Romania se afla pe locul zece in Europa la consumul de alcool pur, un singur roman consumand in fiecare an o cantitate de 11 litri.

Potrivit sursei citate, in luna iulie a anului curent au fost deschise 70 de dosare penale pentru conducatorii auto care au fost surprinsi la volan sub influenta substantelor interzise, spre deosebire de numai 60 dosare penale avand ca obiect conducerea autovehiculelor sub influenta alcoolului.

Organele abilitate au la dispozitie mijloace tehnice certificate in conditiile legii, constand in dispozitive electronice si prin exceptie cu fiole alcoolscop, cu rol de detectare a cantitatii de alcool din sange, in scopul constatarii contraventiei de conducere a unui vehicul sub influenta bauturilor alcoolice.

Potrivit legii, rezultatele obtinute la testul in discutie reprezinta mijloc de proba in ceea ce priveste sanctionarea contraventiei de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice.

Obligatiile politistului rutier in ceea ce priveste depistarea in trafic a conducatorilor auto aflati sub influenta bauturilor alcoolice

  • politistii rutieri sunt obligati sa apeleze la procedura testarii participantilor la trafic atunci cand considera aceasta procedura necesara, oportuna si obligatorie, in conditiile in care acestia din urma emana vapori de alcool in aerul expirat, au fost parte intr-un eveniment rutier sau demonstreaza un comportament nefiresc, care pare a fi generat de consumul de bauturi alcoolice;
  • politistii rutieri sunt obligati sa apeleze la procedura testarii atat in sistem pasiv, cat si in sistem activ, in baza recomandarilor de folosire a fiecarui aparat etilotest;
  • politistii rutieri sunt obligati sa aduca la cunostinta conducatorului auto oprit faptul ca urmeaza a fi testat pentru depistarea existentei vaporilor de alcool in aerul expirat. De asemenea, acestia trebuie sa ii explice soferului respectiva procedura de testare si sa desigileze, in prezenta acestuia, dispozitivul de protectie (mustiucul);
  • in baza legii, politistii rutieri sunt obligati „sa tipareasca protocolul aferent pentru transformarea rezultatului masuratorii in mijloc material de proba si sa-l ataseze semnat de subiect si completat cu datele necesare la referatul cu propunerea de suspendare a dreptului de a conduce“;
  • politistii rutieri sunt obligati sa prezinte fiola alcoolscop conducatorului auto testat, sa-i demonstreze acestuia faptul ca reactivul este de culoare galbena in intregime, dupa care sa o desigileze in prezenta conducatorului auto supus testarii;
  • politistii rutieri sunt obligati sa sigileze, cu ceara rosie, la ambele capete, fiola alcoolscop utilizata. Aceasta procedura se va face in prezenta conducatorului auto supus testarii, imediat ce respectiva testare a fost incheiata;
  • politistii rutieri sunt obligati sa efectueze testarea in discutie in baza regulilor / instructiunilor din cutia fiolelor;
  • in baza legii, politistii rutieri sunt obligati „sa sanctioneze contraventional subiectul testat atunci cand valoarea indicata de aparatul etilotest este cuprinsa intre 0,11-0,40 mg/l (inclusiv) sau continutul fiolei s-a inverzit in proportie de pana la 40% din continut“;
  • politistii rutieri sunt obligati sa apeleze la completarea procesului-verbal de contraventie si dovezii inlocuitoare a permisului de conducere. Aici se vor mentiona, in afara datelor obligatorii, urmatoarele elemente:
  • „numarul ori seria de identificare a fiolei sau aparatului electronic;
  • numarul de ordine al probei;
  • mentiunea ca subiectul nu doreste sa fie condus la o unitate medicala abilitata pentru recoltarea de probe biologice (dupa ce i-au fost aratate drepturile);
  • coeficientul aproximativ de inverzire al fiolei ori valoarea indicata de etilotest“.
  • politistii rutieri sunt obligati sa conduca, pana la cea mai apropiata unitate medicala, conducatorul auto testat, in cazul in care acesta nu este de acord sau nu se supune testarii, in vederea recoltarii de probe biologice;
  • politistii rutieri sunt obligati sa conduca, la o unitate sanitara, soferul supus testarii, atunci cand concentratia depaseste 0,40 mg/l alcool in aerul expirat ori reactivul fiolei alcoolscop s-a inverzit mai mult de 40% din continut;
  • nu in ultimul rand, politistii rutieri sunt obligati sa mentioneze, in protocol, daca s-a folosit aparatul etilotest pentru testarea altor categorii de participanti la trafic decat conducatorii auto, respectiv biciclisti, carutasi, pietoni etc.

Potrivit prevederilor in domeniu, este absolut interzisa:

  • „utilizarea alcooltestului fara dispozitiv de protectie, ori folosirea acestuia la mai multe testari ori subiecti;
  • solicitarea persoanei testate sa sufle in balonul colector fara a atasa fiola alcoolscop;
  • eliberarea dovezii inlocuitoare a permisului de conducere retinut cu drept de circulatie;
  • utilizarea etilotestului fara ca, in prealabil, sa fi modificat data si ora atunci cand se trece la un alt orar;
  • folosirea aparatului electronic sau al fiolei alcoolscop in alte conditii decat cele precizate in cartea tehnica de exploatare“.
Comentarii

Articolul nu are nici un comentariu. Fii primul care comenteaza!

Citeste si...
Poze fluturasi: Se scalda politistii locali in lapte si miere, in ziua de salariu?!
Poze fluturasi: Se scalda politistii locali in lapte si miere, in ziua de salariu?!

NENUMARATE CONTROVERSE, IN ULTIMII ANI, PE TEMA SALARIILOR DIN POLITIA LOCALA Se scalda politistii locali in lapte si miere, in zi...

Incredibil dar adevarat: Politistii s-au chinui 15 minute sa trezeasca un sofer de Tesla care dormea la volan pe autostrada, in mers !!!
Incredibil dar adevarat: Politistii s-au chinui 15 minute sa trezeasca un sofer de Tesla care dormea la volan pe autostrada, in mers !!!

TEHNOLOGIA TESLA CREEAZA PROBLEME PRIVIND SIGURANTA IN TRAFIC, in conditiile in care soferii pot „pacali“ sistemele de siguranta a...

Campanie de preventie a IPJ Arad: politistii rutieri au impartit conducatorilor auto casti bluetooth
Campanie de preventie a IPJ Arad: politistii rutieri au impartit conducatorilor auto casti bluetooth

CAMPANIE DE PREVENTIE A IPJ ARAD: politistii rutieri au impartit conducatorilor auto casti bluetooth, explicandu-le acestora riscu...

Adevarata „bomba cu ceas” descoperita in trafic de politistii de la Brigada Rutiera
Adevarata „bomba cu ceas” descoperita in trafic de politistii de la Brigada Rutiera

La finalul lunii septembrie 2022, politistii de la Brigada Rutiera a Capitalei au fost de-a dreptul socati de inconstienta si risc...