Apasă ESC sau click în afară pentru a închide

Cu câți kilometri pe oră pot depăși șoferii limita de viteză fără a risca o amendă??
Știri auto

Cu câți kilometri pe oră pot depăși șoferii limita de viteză fără a risca o amendă??

Rezumat
  • Limita în localități: 50 km/h, cu excepții până la 80 km/h pentru A/B.
  • Drumuri expres: limita a crescut la 120 km/h; disponibilă pe aproximativ 100 km.
  • Radar și camere măsoară viteza; distanță până la 1.200 m, eroare variabilă.
  • Până la 5 km/h peste limită nu primești amendă.

Legislația rutieră din România impune reguli stricte în ceea ce privește respectarea limitelor de viteză. Aceste reglementări, stipulate în Codul Rutier, au ca obiectiv principal asigurarea siguranței pe drumuri și diminuarea riscului de accidente. Legea este clară în privința depășirii limitelor de viteză, stipulând că orice încălcare poate duce la sancțiuni. Totuși, există cazuri în care șoferii care depășesc limita de viteză pot evita amenzile, iar noi îți vom explica în ce constau aceste situații.

Limita maximă de viteză în localități rămâne de 50 km/h, însă există anumite excepții. Pe anumite porțiuni de drum dintr-o localitate, administratorul drumului poate stabili limite de viteză mai mari pentru autovehiculele din categoriile A și B, dar acestea nu pot depăși 80 km/h, în funcție de gradul de periculozitate al zonei. Cea mai semnificativă modificare este legată de limitele de viteză pe drumurile expres (DEx), adică pe drumurile naționale de mare viteză. Această modificare, implementată acum doi ani, a crescut limita de viteză de la 100 km/h la 120 km/h. Deși viteza pe drumurile expres a fost majorată, în prezent, șoferii pot beneficia de această schimbare doar pe aproximativ 100 de kilometri de drumuri expres.

Cu cât pot depăși șoferii limita de viteză fără a fi amendați?

În prezent, viteza automobilelor pe drumurile publice este monitorizată folosind tehnologii precum radarele fixe și mobile, calibrate pentru a detecta orice depășire a limitei legale. Poliția Rutieră folosește sute de astfel de radare pentru a măsura viteza vehiculelor pe diferite drumuri din țară. Aceste dispozitive sunt capabile să măsoare viteza de la distanțe de până la 1.200 de metri.

De asemenea, camerele video amplasate în puncte strategice identifică șoferii care depășesc limita de viteză, nu respectă semnificația semaforului roșu sau regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată, conduc autovehicule neînmatriculate sau au un comportament agresiv în trafic.

Viteza înregistrată de cinemometre poate varia de la viteza reală: „Pentru cinemometrele care funcționează în regim staționar, marja de eroare este de ± 3 km/h pentru viteze de până la 100 km/h și de ± 3% din valoarea măsurată pentru viteze de 100 km/h sau mai mari. În cazul măsurării vitezei vehiculelor în mișcare, eroarea maximă admisă este de ± 4 km/h pentru viteze de până la 100 km/h și de ± 4% pentru viteze de 100 km/h sau mai mari,” explică avocatul Tudor Ion pe blogul său. În general, abaterile minore de la limita de viteză nu sunt sancționate, atâta timp cât nu se încalcă și alte reguli de circulație. În trecut, se permitea depășirea limitei de viteză cu până la 10 km/h, dar acum această limită a fost redusă la 5 km/h. De exemplu, pe un drum expres cu limita de viteză de 120 km/h, șoferii nu pot circula cu mai mult de 125 km/h.

sursa: libertatea.ro

DailyDriven

Activează notificările

Nu rata nicio știre importantă!

Alege ce notificări vrei să primești: