Apasă ESC sau click în afară pentru a închide

De azi alimentăm la pompă mai scump. Cu cât și de ce s-au scumpit carburanții?
Știri auto

De azi alimentăm la pompă mai scump. Cu cât și de ce s-au scumpit carburanții?

Rezumat
  • Din 1 iulie intră în vigoare a doua majorare a accizelor la carburanți.
  • Prețul crește: 0,43 lei/L benzina, 0,40 lei/L motorină; 41% sunt taxe.
  • Un plin de 40 L costă ~16 lei în plus la motorină.
  • Un plin de 40 L costă ~17,2 lei în plus la benzină.

Începând de luni, 1 iulie, în plin sezon de vacanțe, va intra în vigoare a doua majorare a accizelor la carburanți, ceea ce va duce la o creștere a prețului benzinei și motorinei cu aproximativ 40 de bani pe litru.

Această scumpire înseamnă că, pentru fiecare plin de carburant realizat după 1 iulie, calculat la un rezervor de 40 de litri, statul va colecta aproximativ 20 de lei în plus din accize.

Conform deciziei Guvernului de la finalul anului trecut, de luni, prețul motorinei va crește cu 40 de bani pe litru, iar prețul benzinei cu 43 de bani pe litru, ceea ce înseamnă că șoferii vor plăti în plus 16 lei, respectiv 17,2 lei pentru un plin. Aceasta vine după o majorare similară la începutul anului, când benzina s-a scumpit cu 29 de bani pe litru și motorina cu 26 de bani pe litru, conform News.ro.

„În esență, este vorba despre o actualizare cu rata inflației. Este un demers prevăzut în directiva Uniunii Europene privind actualizarea accizelor”, a explicat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

Din prețul unui litru de carburant, 41% reprezintă taxele colectate de stat prin TVA și accize, restul de 59% revenind producătorului și distribuitorului.

Specialiștii anticipează că scumpirea combustibililor va avea un efect de propagare, ducând la creșteri de prețuri pentru alimente și servicii.

România se situează pe locul al 3-lea în Uniunea Europeană în ceea ce privește cele mai mici prețuri la carburanți, fiind devansată doar de Bulgaria și Malta.

Tot de la 1 iulie, se așteaptă și o majorare a prețurilor la gaze naturale, după ce Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat o creștere de 19% a tarifelor de distribuție. De asemenea, de la 1 iulie 2024, salariul minim brut pe țară garantat în plată va crește de la 3.300 de lei la 3.700 de lei, ceea ce înseamnă un plus net de aproximativ 280 de lei.

sursa: europalibera.org

DailyDriven

Activează notificările

Nu rata nicio știre importantă!

Alege ce notificări vrei să primești: