Se poate suspenda permisul de conducere pe 180 de zile?

Se poate suspenda permisul de conducere pe 180 de zile?

Politia Rutiera din Oradea a aplicat, in mod nelegal, sanctiunea de suspendare a dreptului de a conduce autovehiculul pentru o perioada de 180 zile, in loc de 90 de zile, ca urmare a interpretarii gresite a dispozitiilor OUG nr. 195/2002

Cabinetul de avocati Domocos & Popovici, din Oradea, judetul Bihor, a postat pe pagina proprie de internet, in luna iunie 2022, informatia potrivit careia Tribunalul Bihor s-a pronuntat, in premiera, prin admiterea solicitarii cabinetului de avocatura cu privire la suspendarea efectelor unei Dispozitii a Sefului Serviciului Rutier, ca urmare a interpretarii eronate a dispozitiilor legale in materie.

https://domocos-popovici.ro/wp-content/uploads/2022/06/solutie-suspendare-dispozit%CC%A6ie-1-1024x412.jpg

Sursa foto: domocos-popovici.ro

Cu privire la aceasta speta, cabinetul de avocati Domocos & Popovici mentioneaza urmatoarele: „Am argumentat in fata instantei ca prin aceasta dispozitie, in mod nelegal, politia rutiera aplica o perioada de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioada de 180 zile in loc de 90 de zile. Acest lucru este posibil datorita modului in care sunt interpretate modificarile operate la OUG 195/2002“.

Interpretarea eronata a suspendarii permisului de conducere pe o durata de 180 de zile, in locul celor 90 de zile

Potrivit sursei citate, „pentru faptele savarsite inainte de 31 ianuarie 2022, data intrarii in vigoare a modificarilor, perioada de suspendare ar trebui sa fie de 90 de zile insa Politia Rutiera interpreteaza gresit dispozitiile legale si aplica o perioada de suspendare de 180 de zile.

Acest lucru incalca principiul aplicarii legii in timp intrucat legea nu poate retroactiva, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. Cu alte cuvinte, o persoana nu poate fi supusa unor sanctiuni care nu erau in vigoare la momentul savarsirii faptei, numai daca acestea ii sunt favorabile.

Acest aspect, alaturi de alte argumente juridice, au fost supuse atentiei Tribunalului Bihor, care a pronuntat probabil prima hotarare privind interpretarea acestor dispozitii legale, admitand solicitarea noastra privind suspendarea efectelor acestei dispozitii a Politiei Rutiere.

Astfel, Dispozitia emisa de Seful Serviciului Rutier prin care se aplica gresit perioada de suspendare nu mai produce efecte si conducatorul auto isi reia dreptul de a conduce.

Urmatorul pas este acela de a ataca si anula in contencios administrativ Dispozitia Sefului Serviciului Rutier intrucat legea trebuie interpretata cu buna credinta si conform principiilor de drept“.

Cazuri de suspendare a dreptului de conducere a autovehiculelor pe o perioada de 180 de zile, potrivit noilor modificari legislative cu intrare in vigoare la 31.01.2022:

  • cand fapta conducatorului de autovehicul sau tramvai a fost urmarita ca infractiune contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice si procurorul sau instanta de judecata a dispus clasarea in conditiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedura penala, renuntarea la urmarirea penala, renuntarea la aplicarea pedepsei sau amanarea aplicarii pedepsei daca nu a fost dispusa obligatia prevazuta la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal;
  • in cazul accidentului de circulatie din care a rezultat decesul sau vatamarea corporala a unei persoane daca a fost incalcata o regula de circulatie pentru care prezenta ordonanta de urgenta prevede suspendarea exercitarii dreptului de a conduce si instanta de judecata sau procurorul a dispus clasarea in conditiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) si g) din Codul de procedura penala, renuntarea la urmarirea penala, renuntarea la aplicarea pedepsei sau amanarea aplicarii pedepsei daca nu a fost dispusa obligatia prevazuta la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori incetarea procesului penal in conditiile art. 16 alin. (1) lit. e) si g) din Codul de procedura penala;
  • cand titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva pentru infractiunile prevazute la art. 334 alin. (1) si (3) din Codul penal.

Modificarile la care facem referire au inlocuit vechea sanctiune de suspendare a dreptului de conducere pe o perioada e 90 de zile. Astfel, potrivit interpretarii cabinetului de avocatura, „in situatia in care interpretarea si aplicarea perioadei de suspendare a permisului se face in mod nelegal, prin atacarea in instanta se poate obtine anularea si suspendarea efectelor acestor Dispozitii emise de Politia Rutiera“.

Citeste si...
Cu cate luni se scade acum perioada de suspendare permis?
Cu cate luni se scade acum perioada de suspendare permis?

In ultimii ani legile de circulatie din Romania s-au inasprit in mod semnificativ, in principal din cauza numarului foarte mare de...

450.000 de permise vor expira in perioada urmatoare. Care este recomandarea MAI?
450.000 de permise vor expira in perioada urmatoare. Care este recomandarea MAI?

Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a facut o analiza asupra numarului de permise care vor...

Ponturi pentru mentinerea anvelopelor in stare corespunzatoare in perioada sezonului rece
Ponturi pentru mentinerea anvelopelor in stare corespunzatoare in perioada sezonului rece

Starea tehnica a anvelopelor pe perioada sezonului rece joaca un rol de maxima importanta, stabilitatea masinii dumneavoastra pe p...

Pentru cat timp trebuie sa iti incalzesti masina inainte de a o conduce in perioada rece?
Pentru cat timp trebuie sa iti incalzesti masina inainte de a o conduce in perioada rece?

De multe ori, iarna, temperaturile scad noaptea sub 0 grade. De aceea diminetile de iarna nu sunt foarte placute. Mai rau, si masi...