Ford-ul european a introdus Focus in 1998 pe piata europeana ca inlocuitor al Ford Escort. Decizia de a numi noua masina „Ford Focus“ a fost luata la inceputul anului 1998, deoarece conducerea superioara a Ford planuise sa pastreze placuta de identificare „Escort“ pentru noua sa generatie de masini de familie mici.
O problema de ultim moment a aparut in iulie 1998, cand un tribunal din Koln, raspunzand unui caz adus de editorul Burda, a ordonat Ford sa evite numele „Focus“ pentru masinile de pe piata germana, deoarece numele a fost deja luat de una dintre reviste (Focus).
Cu toate acestea, aceasta disputa a fost solutionata, iar masina a fost lansata cu numele Focus. Focus MK1 a primit premiul de masina anului in Europa in 1999. In 2002, Ford a lansat versiunea sa de cea mai inalta performanta a Focus, numita Focus RS.
Acesta a venit cu un motor Duratec RS turbocompresor de 2,0 litri, un diferential cu alunecare limitata Quaife ATB, frane Brembo si o serie de alte modificari de performanta, combinate cu un aspect mult mai agresiv, si a fost disponibil doar in culoarea imperiala a Ford. 70% din componentele gasite pe Focus RS au fost unice, revizuite sau actualizate. Acest Focus RS original era disponibil doar in Europa, fiind construit un numar limitat de 4501 de masini.
Lasand la o parte istoria Focus-ului, sa vedem ce parere au posesorii acestui model despre masina in sine. Noi, cei de la Dailydriven am cumulat cateva pareri de la posesori de pe site-ul nostru.
La intrebarea: De ce ai ales sa cumperi Ford Focus 1.6 16V (100 Hp)?
Ionescu Bogdan a raspuns: “Am ales-o deoarece are calitate-fiabilitate si pret foarte avantajos.”
Ionut Ungureanu a raspuns: “Model frumos si fiabil, aerodinamica, consum bun si piese ieftine. La momentul achizitiei avea numar mic de km parcursi. Tinuta in garaj, foarte intretinuta, ca noua.”
Precup Bogdan a raspuns: “Am achizitionat-o ca prima mea masina, are suficienta putere pentru inceput, in plus are toate dotarile la care te astepti, ba chiar mai mult, a costat putin, intretinerea este ieftina.”
In timp ce, Usasan Vlad a raspuns: “Sunt un fan al marcii Ford si am cunoscut alti proprietari de Ford Focus care mi-au recomandat acest model.”
Probleme comune la Ford Focus (1998-2004)
Am analizat mai multe review-uri de la posesori pentru a ne face o idee despre problemele acestor masini. Am tras o concluzie si problemele comune la Ford Focus ar fi:
- partea electrica;
- alternator;
- electromotor;
-
bobina de inductie.
Intrebat despre problemele ce apar la Focus, domnul Cristea Ciprian a raspuns: “Nu ma pot pronunta asupra fiabilitatii, pentru ca imi place sa o intretin la standarde maxime si cand aud ceva dubios imediat pleaca in service.
A avut parte de cateva interventii majore, cele mai mari fiind inlocuirea arborelui cotit si o segmentare. Odata cu ele am inlocuit si ambreiajul, tot ce inseamna garnituri si simeringuri, cuzineti si am reconstruit alternatorul.
Ea ar mai fi mers minim 2 ani fara aceste interventii, dar cum nu o voi vinde am decis ca merita. In afara de mofturile mele, care au mai inclus si un set de arcuri Eibach si amortizoare noi si originale, nu am avut parte de prea multe stricaciuni. Mare atentie la caroserie, caci tinde sa rugineasca.“
Motorizari disponibile
Ford Focus ofera o gama larga de motoare. Asadar nu vom putea sa le prezentam pe toate aici. Va vom prezenta doar anumite motorizari pentru a va face o idee:
- Ford Focus CL - ofera motoare 1,4 si 1,6 pe benzina si motor de 1,8 diesel;
- Ford Focus LX - ofera motoare 1.4, 1.6 si 1.8 pe benzina si un motor 1.8 diesel;
- Ford Focus Zetec - ofera motoare 1.4, 1.6, 1.8, 2.0 benzina si un motor de 1.8 diesel;
- Ford Focus ST170 - ofera motor 2.0 pe benzina;
- Ford Focus RS - ofera motor 2.0 pe benzina.
Cum se conduce?
Este o masina care se simta sigura si agila pe masura ce isi schimba directia, punand un zambet pe fata si oferind o senzatie satisfacatoare de siguranta.
Daca sunteti ingrijorat de faptul ca o astfel de manevrare agila va duce la o masina care este incomoda din cauza denivelarilor, nu este necesar. Suspensia absoarbe cea mai mare parte din drum, iar calatoria este, de asemenea, controlata superb la orice viteza.
Modelele ST sunt cu 10 mm mai jos, ceea ce le face mai agile, dar din fericire, acest lucru nu va afecteaza nivelul de confort.
O suspensie adaptiva a fost, de asemenea, disponibila prin lista de optiuni, care isi variaza comportamentul in functie de modul de conducere pe care il selectati.
Fiabilitate
Ca sa ne facem o parere despre fiabilitate masinii, am intrebat posesorii de Focus cat de fiabila este masina pe care o conduc.
Paul Filip a raspuns: “Este o masina destul de fiabila, avand in vedere ca a mea are 330.000 de kilometri, consuma ceva ulei, dar in limitele normale ca sa spun asa, poate un litru de la schimb la schimb. Pe langa bucse, placute de frana, discuri sa zicem si telescoape care sunt consumabile, partea electrica nu este cea mai stralucita. Aici ma refer la alternator, care mi s-a stricat, dar am schimbat eu periile care m-au costat fix 5 lei si de aceea o incadrez la defectiuni minore. Printre alte defectiuni, am avut probleme cu electromotorul, care de asemenea a fost un easyfix la electrician, insa cea mai ciudata si enervanta defectiune a fost rulmentul de pe dreapta spate care s-a spart fara ca in prealabil sa scoata ceva sunet. Practic am ramas in drum. Am gasit la un magazin de piese auto butuc cu rulment si inel ABS gata montate, si tot acasa in maxim o ora le-am montat si de atunci nu am mai avut probleme.”
Mircea Isaila a raspuns: “Radiator usor infundat (unul nou costa 200 de lei), termostat stricat. De asemenea, au fost si ceva probleme cu aerul conditionat. Toate reparatiile pot fi facute in regie proprie, fiind o masina cu constructie simpla.”
Husasan Vlad a raspuns: “Anul trecut am schimbat complet franele si distributia, iar acum 3 ani am schimbat ambreiajul si cutia de viteze. Distributia a fost schimbata la termen, ambreiajul mai avea putin, dar prindea destul de sus pedala si cineva mi-a recomandat sa-l schimb, iar franele nu mai aveau o viata prea lunga.”
Cat costa Ford Focus (1998-2004) la mana a doua?
Am aruncat o privire pe site-ul celor de la Autovit si am constatat ca preturile variaza destul de mult.
De exemplu un Ford Focus 1.8i din 2004 avand 220.000 de km il gasim la un pret de 2700 de euro. In timp ce un Ford Focus 1.8 tdci Ghia cu 300.000 de km in bord il gasim la un pret de 1150 euro.
Ca o concluzie finala am intrebat posesorii de Focus la ce ar trebui sa fie atenti cei care vor sa isi achizitioneze un Focus:
Ionut Ungureanu a raspuns: “Sunetul motorului, consumul de ulei si rugina, la culoarea fumului de la esapament, norma de poluare.”
Paul Filip a raspuns: “Ar trebui sa fim atenti la rugina de sub masina, si aici ma refer la prinderile bratelor, telescoapelor si a motorului la caroserie. Si de asemenea la motor, acesta sa nu prezinte urme ale scurgerilor de lichide.”
Cristea Ciprian a raspuns: “Mare grija la rugina. Zonele de risc sunt aripile, portierele si hayonul. Daca motorul bolboroseste sau consuma ulei, mergeti mai departe.”
Sursa foto: auto-abc.eu, pinterest.com