Apasă ESC sau click în afară pentru a închide

Bobina de inductie: functie, constructie si intretinere
Dicționar piese auto

Bobina de inductie: functie, constructie si intretinere

Rezumat
  • Transformă curentul de joasă tensiune în tensiune înaltă pentru bujii
  • Bobina are două înfășurări (primar și secundar) și izolare cu ulei sau rășină
  • Funcționează prin prăbușire rapidă a câmpului magnetic, generând 15.000–40.000 V
  • Tipuri: conventională cu distribuitor, bobină dublă, coil-on-plug; întreținere simplă

Bobina de inductie reprezinta una dintre componentele esentiale ale sistemului de aprindere al motorului, avand rolul crucial de a transforma curentul de joasa tensiune in curent de inalta tensiune necesar producerii scanteii la bujii. Desi pare un mecanism complex, principiul de functionare este relativ simplu si ingenios.

Constructia bobinei de inductie

Bobina de inductie este practic un transformator de inalta tensiune alcatuit din doua infasurari distincte. Prima infasurare, numita bobina principala sau primara, este realizata din conductor cu sectiune mai mare si numar redus de spire. Aceasta este infasurata in jurul bobinei secundare.

Bobina secundara se caracterizeaza printr-un numar mult mai mare de spire - de sute ori mai multe decat bobina primara. Aceasta diferenta majora in numarul de spire este cheia transformarii tensiunii. Firul utilizat pentru bobina secundara are o sectiune mult mai mica si este izolat special pentru a rezista la tensiuni foarte ridicate.

Ansamblul celor doua bobine este montat intr-o carcasa metalica, iar spatiul dintre ele este umplut cu ulei sau rasina speciala pentru izolare si racire. La capetele bobinei se gasesc bornele pentru conectarea circuitului de joasa tensiune si un terminal central pentru curentul de inalta tensiune.

Principiul de functionare

Curentul de la baterie, avand tensiunea de 12V pe majoritatea vehiculelor moderne, trece prin firele bobinei principale. Acest curent creeaza un camp magnetic intens in jurul miezului metalic.

Bobina functioneaza pe principiul unui autotransformator, dar cu o caracteristica speciala: ea nu functioneaza continuu, ci prin intreruperi controlate ale curentului. Cand circuitul primar este intrerupt brusc de catre sistemul de aprindere (fie mecanic prin ruptor, fie electronic prin tranzistor), campul magnetic se prabuseste rapid.

Aceasta prabusire brusca a campului magnetic induce in bobina secundara o tensiune foarte ridicata, de ordinul a 15.000-40.000 de volti, in functie de tipul sistemului de aprindere si cerinta motorului. Aceasta tensiune ridicata este capabila sa strapunga spatiul dintre electrozii bujiei si sa produca scanteia necesara aprinderii amestecului aer-combustibil.

Tipuri de bobine de inductie

Bobina conventionala: Este modelul clasic, o singura bobina centrala care deserveste toate cilindrii prin intermediul unui distribuitor. Acest tip se gaseste pe motoarele mai vechi.

Bobina dubla: Folosita pe unele sisteme moderne, o bobina deserveste doi cilindri simultan - unul in timpul compresiei si unul in timpul evacuarii.

Bobine individuale: Pe motoarele moderne, fiecare cilindru are propria bobina montata direct pe bujie (coil-on-plug). Acest sistem elimina necesitatea cablurilor de inalta tensiune si ofera o scanteia mai puternica si mai stabila.

Intretinere si verificare

Bobina de inductie necesita operatii de intretinere simple dar importante:

Verificari periodice

  • Verificarea fixarii papucilor de legatura de la conductoarele de joasa tensiune - conectori slabi pot cauza rezistenta crescuta si functionare defectuoasa
  • Inspectarea piesei terminale si a mansonului de cauciuc pentru fisa centrala - crapaturi sau deteriorari pot permite scurgeri de curent
  • Controlul starii de fixare a bobinei pe motor - vibrațiile excesive pot deteriora infasurarile interne
  • Pozitionarea corecta - bobina trebuie montata departe de sursele de caldura pentru a preveni supraincalzirea

Testarea functionarii

Functionarea bobinei poate fi verificata prin doua metode:

  1. Cu testerul electronic: Se masoara rezistenta bobinelor primar si secundar. Valorile trebuie sa se incadreze in specificatiile producatorului (de obicei 0.5-2 Ohm pentru bobina primara si 6000-15000 Ohm pentru bobina secundara)

  2. Proba scanteii: Se apropie un cablu de inalta tensiune de masa la o distanta de 5-7mm. La pornirea motorului trebuie sa sara o scantie puternica si albastruie. Atentie: aceasta proba trebuie efectuata cu precautie!

Simptome ale unei bobine defecte

O bobina de inductie defecta se manifesta prin:

  • Dificultati la pornirea motorului, mai ales in conditii de umezeala
  • Ratari ale motorului, in special la turatie ridicata
  • Scaderea puterii motorului
  • Consumul crescut de combustibil
  • Aprinderea lampii “Check Engine” pe bord
  • Motor care se opreste brusc

Cauze comune ale defectarii

Cele mai frecvente cauze care conduc la defectarea bobinei sunt:

  • Supraincalzirea: Expunerea prelungita la temperaturi ridicate deterioreaza izolatia
  • Umiditatea: Patrunderea apei deterioreaza izolatia si cauzeaza scurgeri de curent
  • Variatii de tensiune: Tensiunea prea mare sau prea mica afecteaza functionarea
  • Uzura normala: Ca orice component, bobina are o durata de viata limitata
  • Probleme la alte componente: Bujii defecte, cabluri deteriorate sau probleme la sistemul de aprindere pot suprasolicita bobina

Sfaturi pentru prelungirea duratei de viata

Pentru a asigura o functionare optima pe termen lung:

  • Inlocuiti bujiile la intervalele recomandate - bujii uzate forteaza bobina
  • Mentineti sistemul electric in stare buna - alternator si baterie functionand corect
  • Verificati periodic izolatia cablurilor de inalta tensiune
  • Evitati umezirea bobinei la spalarea motorului
  • Respectati intervalele de service recomandate de producator
  • La inlocuire, folositi piese de calitate originala sau echivalenta
DailyDriven

Activează notificările

Nu rata nicio știre importantă!

Alege ce notificări vrei să primești: