Codul Rutier, le fel ca reglementarile legale din absolut orice domeniu de activitate, inregistreaza o istorie lunga, cu multiple modificari si adaptari de-a lungul timpului, in functie de avansul tehnologic si necesitatile intampinate. Astfel, rigorile legii s-au modificat in tara noastra in functie de dezvoltarea mijloacelor de transport, de la calestile cu cai pana la masinile din prezent, dar si in functie de cresterea parcului auto.
Prima varianta a Codului Rutier isi gaseste originile in anul 1859. Astfel, in Bucuresti, s-a elaborat, in varianta experimentala, primul regulament intitulat „Ordonanta pentru reglementarea trasurilor in Bucuresti“. Regulamentul in sine impunea obligatii in ceea ce ii privea pe birjarii care nu aveau voie sa circule decat la pas, trebuiau sa nu stropeasca pietonii si sa circule cu multa atentie prin locurile stramte.
Aceasta prima varianta experimentala a Codului Rutier a ramas valabila timp de 9 ani, pana in anul 1868, moment in care a fost votat, in data de 9 aprilie, „Regulamentul pentru trasurile de piata si Bucuresti“. Acesta mentiona inclusiv urmatoarele:
- „(…) nimeni nu e volnic a conduce trasura fara livret;
- trasurile sa fie curate si de buna stare, iar hrana cailor sa fie: fan, ovaz si orz, caci orice trasura cu cai in stare de slabire se va opri d-a mai circula;
- conducatorii sa fie imbracati curat, cu haine cuviincioase;
- conducatorii n-au voie a fuma cand sunt in mers cu musterii;
- birjarii prinsi pe capra beti, se vor aresta;
- toate trasurile vor avea, noaptea, felinare aprinse“.
Obligatia purtarii unei uniforme curate si sepcii cu doua trese
Potrivit evz.ro, legislatia de la acel moment impunea urmatoarele: „nu va putea tine haturile in mana prin Capitala decat acela care va avea asupra sa un act semnat de notabilii suburbiei si de starostele respectiv, cum ca are probitatea ceruta si este capabil a conduce cu stiinta trebuincioasa, pentru siguranta publica si vor fi imbracati curat cu uniforma, sapca cu doua trese, surduc lung, pana din jos de genunchi doua randuri de nasturi galbeni (…) sa nu suie pe capra acela care nu a implinit 21 de ani (…) sa mearga numai pe partea dreapta a strazilor si sa nu transporte bagaje dupa ora 9 seara.“
Nici provincia nu a ramas in urma, astfel ca regulile ce trebuiau respectate in trafic existau chiar si in Focsani unde, in februarie 1886, aparea „Regulamentul asupra birjelor si circularea lor in orasul Focsani“, dar si un „Regulament asupra circulatiei pe strade si trotuare“.
Potrivit normelor impuse de lege, conducatorii de vehicule erau obligati sa cunoasca bine caile de rulare, dar si adresele autoritatilor publice, sa mearga pe partea neocupata a strazii, sa stationeze numai in zonele anume destinate, sa aiba haine curate si sa nu conduca in stare de ebrietate.
Mai tarziu, in anul l906, este publicat, in Monitorul Oficial nr.211 din 19 decembrie, „Regulamentul politiei rulajului si circulatiei pe caile publice“. Continutul acestuia este de real interes, in conditiile in care, in cuprinsul lui, se regasesc dispozitii care exista inclusiv in ziua de astazi, adaptate ce-i drept conditiilor actuale de trafic.
„Persoanele care merg pe jos nu trebuie sa mearga in calea vehiculelor si a animalelor conduse, ele trebuie sa mearga pe acostamente asa ca circulatia in mijloc sa fie libera“;
„La randul lor conducatorii vehiculelor si ai animalelor sunt datori de a da semnale calatorilor pedestri, ca se apropie de ei, spre a nu sta in calea lor; semnalele vor fi date cu aparate sonore sau prin strigate puternice.“
De asemenea, acest Regulament reprezinta prima dispozitie legala care impune norme tehnice obligatorii in sarcina autovehiculelor, dar si obligatii in sarcina proprietarilor acestora. Un exemplu in acest sens este reprezentat de obligatia detinerii de frane puternice macar pe rotile din spatele masinii, frane care sa poata fi actionate de la postul de conducere.
Mai mult, pentru anumite categorii de autovehicule proprietarii trebuiau sa se prezinta la 3 luni pentru verificarea franelor.
Potrivit aceleiasi surse, „daca acestea nu corespundeau din punct de vedere tehnic se lua masura scoaterii vehiculului din circulatie. Un an mai tarziu, in 1907, dispozitiile Regulamentului politiei rulajului si circulatiei publice a fost completat cu primele dispozitii referitoare la obligativitatea ca toate persoanele care doresc sa conduca autovehicule sa posede „brevetul“ de sofer, care putea fi obtinut in urma sustinerii unui examen.
Examinarea celor care doreau sa obtina permis se efectua de catre Prefectura de Politie din Bucuresti, care in decembrie 1907 a organizat primele examene. Autoritatile au luat aceasta masura ca urmare a cresterii ingrijoratoare a numarului de autovehicule care la inceputul anului 1908, ajunsese la „impresionanta“ cifra de 138 (o suta treizeci si opt) de automobile.“
Aparitia indicatoarelor rutiere in Romania
Primele indicatoare de circulatie au aparut ca urmare a Congresului International al Drumurilor, de la Paris, din anul 1908, la care si tara noastra a luat parte. Totusi, aparitia indicatoarelor rutiere in tara noastra a venit mult mai tarziu, in anul 1913, moment in care existau deja 1300 automobile inregistrate.
Testarea sustinuta pentru obtinerea permisului de conducere
Potrivit evz.ro, „Primele examene pentru obtinerea permisului de conducere au fost organizate in decembrie 1907, dar primele cursuri de pregatire a celor care doreau permis de conducere au fost deschise abia in ianuarie 1911 si s-au finalizat trei luni mai tarziu cand toti cei 12 elevi au fost brevetati. Examenul a constat intr-o proba de viteza pe sosea si o proba de franare instantanee in momentul in care examinatorul arunca in fata automobilului aflat in plina viteza, un sac umplut cu paie.
La data de 11 octombrie 1913 a intrat in vigoare, prin publicarea in Monitorul Oficial nr.156, „Regulamentul pentru circulatiunea autovehiculelor“, care prevedea o serie de conditii pentru admiterea in circulatie a autovehiculelor.
In conformitate cu prevederile acestui regulament, pentru a fi admis sa circule pe drumurile publice din tara si din strainatate, orice autovehicul trebuia sa fie „recunoscut bun pentru circulatie“ de catre o comisie ce functiona pe langa fiecare prefectura de judet si din care trebuia sa faca parte „si un specialist de automobil, de preferinta membru al Clubului Automobilistic Roman“.
De asemenea, conducatorul era obligat ca, inainte de plecarea in cursa, sa verifice starea tehnica a autovehiculului si sa ia toate masurile „ca masinaria sa functioneze conform celor prescrise in regulament“, iar neindeplinirea acestor obligatii sau reguli atrageau raspunderea penala a persoanelor vinovate.
In afara prevederilor referitoare la starea tehnica a automobilelor, Regulamentul din 1913 aduce noi precizari, unele dintre ele de o deosebita importanta. Astfel, cu privire la viteza de circulatie, se prevedea ca „iuteala cursei trebuie astfel intocmita ca sa evite nenorociri si sa nu se impiedice circulatia“. „Pe drumuri putin acomodate, cand e intuneric sau ceata mare, la cotitura unei strade, la trecerea peste poduri sau sinele cailor ferate precum si atunci cand miscarea sau aglomeratiunile sunt mari, automobilul trebuie sa mearga incet si cu bagare de seama pentru ca sa poata opri in cazurile necesare“.
Daca conducatorul baga de seama ca un cal sau un alt animal are frica de automobil sau sunt in pericol oamenii si animalele prin trecerea automobilului, atunci automobilul va merge incet de tot …. sau eventual va opri“.“
Reguli in trafic in ceea ce priveste dirijarea vehiculelor
Cresterea numarului de accidente in trafic a condus la implementarea unor noi reguli referitoare la reglementarea circulatiei si dirijarea vehiculelor, prin Regulamentul din anul 1913.
Mai precis, au fost stabilite reguli in sarcina sergentilor de strada care trebuiau sa dirijeze autovehiculele in intersectii, stabilindu-se inclusiv noi mijloace de dirijare. In acest sens, s-a procedat la construirea unui suport metalic care inconjura un stalp, prevazut in partea de sus cu o sageata; aceasta se manevra prin rotire, de catre agentul de strada, in acest mod indicandu-se conducatorilor auto „liber“ sau „stop.“
„Tot cu titlu de noutate, in Regulament au fost prevazute primele norme referitoare la depasire precizandu-se ca „intrecerile unui alt vehicul se vor face pe partea stanga“.
De asemenea, cu privire la viteza de deplasare se prevedea ca „iuteala mersului automobilelor, tramcarelor si motoretelor nu va putea fi mai mare de 15 km/ora, in aglomeratiuni, orase si la trecerea prin sate“. Un aspect cu totul nou il constituie prevederea conform careia „luptele, intrecerile pe strazile orasului sunt cu desavarsire interzise“.“
Examenul pentru intrarea in posesia permisului de conducere
„Legea privitoare la circulatia autovehiculelor“ si Regulamentul de aplicare a acestei legi au intrat in vigoare la data de 21 august 1921. Acestea au adus noi reglementari in legatura cu regulile elementare de circulatie a automobilelor; ne referim aici la regulile elementare privind rularea in siguranta pe drumurile publice, dar si la cele referitoare la inmatricularea si controlul starii tehnice.
Mai mult, normele legale mentionau faptul ca „viteza maxima cu care automobilele si celelalte vehicule cu tractiune mecanica pot circula in orase si in trecerile prin comune va fi de 12 km/ora, adica egal cu trapul cailor; la cotituri, in aglomeratiuni va fi redusa viteza cu 6 km/ora, adica egala cu pasul pedestrului“.
Examenul pentru obtinerea permisului de conducere mentiona, in baza legii din anul 1921, faptul ca examenul presupunea un numar de 2 probe, respectiv o proba practica si o proba orala, care sa demonstreze faptul ca persoana examinata detinea cunostintele necesare pentru conducerea automobilului, dar si cunostintele teoretice, regulamentul si ordonantele referitoare la circulatia automobilelor, teoria elementara de mecanica etc.
Baza legala privind regimul circulatiei pe drumurile publice
In cele ce urmeaza, punem la dispozitia cititorilor nostri actele de lege privind regimul circulatiei pe drumurile publice, incepand cu anul 1929, potrivit evz.ro.
Anul 1929 reprezinta momentul primei armonizari a legislatiei rutiere in Romania. Astfel, „ca urmare a aderarii Romaniei la Conventia internationala pentru circulatia autovehiculelor (ratificata la 15.05.1929 conform Monitorului Oficial nr.104), incheiata la data de 24 aprilie 1926, are loc, in 1929, o prima armonizare a legislatiei rutiere romane, reflectand conceptii si realitati diferite.
Drept urmare, Legea nr.213 / 22.10.1929, publicata in Monitorul Oficial nr.236, privind circulatia pe drumurile publice, continea un numar important de prevederi referitoare la interzicerea circulatiei vehiculelor care prezentau o stare tehnica necorespunzatoare din punct de vedere al sigurantei circulatiei rutiere.
Conducerea fara permis eliberat de catre autoritatile competente precum si incredintarea unui autovehicul spre a fi condus de catre o persoana care nu poseda permis, erau considerate, de asemenea, infractiuni. In cazul constatarii recidivei sanctiunea era maxima si se aplica si masura suspendarii exercitarii dreptului de a conduce, pana la emiterea unei hotarari judecatoresti.
La data de 10 ianuarie 1931 este publicat „Regulamentul pentru aplicarea legii circulatiei pe drumurile publice“, iar la data de 31 mai 1935 este promulgata „Legea pentru aderarea la Conventiile pentru unificarea semnalizarii rutiere, la regimul fiscal pentru automobile si la aranjamentul dintre autoritatile vamale“.
In anul 1947, la data de 21aprilie, in Monitorul Oficial nr. 90, a fost publicata „Legea asupra circulatiei pe caile publice“. In cuprinsul legii au fost prevazute noi fapte care constituiau abateri de la regimul circulatiei, au fost definite noi infractiuni, toate acestea in contextul unei redactari mai clare in comparatie cu cele anterioare.
Necesitatea unei reglementari mai adecvate realitatilor timpului a condus la adoptarea Decretului nr.296/16.07.1949, publicat in Buletinul Oficial nr. 46, care a abrogat toate dispozitiile anterioare referitoare la circulatia pe drumurile publice.“
Actele de lege au devenit, cu trecerea timpului, din ce in ce mai elaborate. Astfel, cresterea impresionanta a numarului de masini a condus la necesitatea elaborarii unei noi legislatii in domeniu.
In aceste conditii, in anul 1952, intra in vigoare, prin publicarea in Buletinul Oficial nr. 143, Decretul nr. 143, care asimila drept infractiuni aproximativ 15 fapte, dintre care mentionam: „punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar de ordine fals, neprezentarea la verificare a autovehiculului de catre proprietarul sau sau detinatorul sau, nedeclararea la organele de politie a schimbarii domiciliului de catre cel pe numele caruia se afla inscris in circulatie autovehiculul, omisiunea de a cere radierea, baterea in fals a numarului de motor etc“.
6 ani mai tarziu, in anul 1958, „este adoptat Decretul nr.418, publicat in Buletinul Oficial nr. 36 din 15 octombrie, in care sunt preluate numai o parte dintre incriminarile cuprinse in Decretul nr. 143/1952“.
Desi multe dintre faptele prevazute ca infractiuni in acesta din urma au fost dezincriminate, cele mai grave au continuat sa constituie obiect al prevederilor penale. Mai mult decat atat, au fost prevazute fapte noi, care pana atunci nu constituiau infractiuni.
In anul 1962, „este dat publicitatii prin Monitorul Oficial nr. 22 din 9 noiembrie, Decretul nr. 832 si lnstructiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin H.C.M. nr. 1107, acte nominative care nu faceau altceva decat sa preia prevederile Decretului nr. 418/1958, modificand numai sistemul de sanctionare prin inasprirea acestui regim.
In anul 1966, a fost adoptat Decretul nr. 328, privind circulatia pe drumurile publice, care a fost publicat in Buletinul Oficial nr. 28-29 din 31 mai 1966. In acelasi Buletin Oficial a fost publicat si Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966, regulament care a fost aprobat prin H.C.M. 772/1966.
Comparativ cu legislatia anterioara, trebuie subliniat faptul ca Decretul nr. 328/1966, chiar daca a preluat o serie de fapte pe care a continuat sa le aprecieze ca fiind contraventii, totusi a redus numarul infractiunilor, in conditiile in care unele fapte au capatat acest caracter, cum ar fi, spre exemplu, sustragerea de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.
Incepand cu anul 1966, toate modificarile care s-au adus legislatiei referitoare la circulatia pe drumurile publice, au insemnat de fapt modificari aduse Decretului nr.328/1966 si Regulamentului de aplicare a acestuia.
Prima modificare a celor doua acte normative a avut loc la data de 15 mai 1970, cand Decretul nr.328/1966 si Regulamentul de aplicare a sa au fost republicate in forma modificata in Buletinul Oficial nr. 46-47.
A doua modificare a Decretului si a Regulamentului mentionate mai sus a avut loc in anul 1982.
La data de 1septembrie 1982, a fost publicat Decretul nr. 403 care aduce modificari si completari Decretului nr. 328/1966, republicat in 1970. Totodata, la data de 10 noiembrie 1982 a fost emisa H.C.M. nr. 172, pentru completarile si modificarile la Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966, republicat – aprobat prin H.C.M. nr. 772/1966, republicat in l970.
Doi ani mai tarziu, in Buletinul Oficial nr.49 din 28 iunie 1984, este publicat Decretul nr. 214 care cuprindea modificarile aduse Decretului nr. 328/1966, republicat, precum si H.C.M. nr.114, care cuprindea modificarile aduse Regulamentului de aplicare a Decretului nr. 328/1966, republicat – aprobat prin H.C.M. nr.772/1966, republicat.
Incepand cu anul 1984, Decretul nr. 328/1966, republicat, nu a mai fost modificat, pana in momentul cand a fost inlocuit, in anul 2002.
Nu aceeasi soarta a avut-o si „Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966, republicat“, deoarece acesta a suferit numeroase modificari si completari, incepand cu anul 1990.
Astfel, prin Hotararea Guvernului nr.1028 din 18.09.1990, publicata in Monitorul Oficial nr. 229 din 15 noiembrie 1991, a fost modificat Regulamentul, precizandu-se noi reglementari in domeniul inmatricularii si radierii autovehiculelor si remorcilor. Tot din Monitorul Oficial nr. 229 din 15 noiembrie 1991 a intrat in vigoare si Hotararea Guvernului nr.756, prin care erau modificate limitele amenzilor contraventionale la regimul circulatiei pe drumurile publice.
Prin publicarea in Monitorul Oficial nr. 184 din 13 septembrie 1991, a intrat in vigoare Hotararea Guvernului nr. 594, care prin prevederile sale stabilea ca in Romania nu pot fi inmatriculate autovehicule provenind din import, a caror vechime de fabricatie este mai mare de 8 ani. Actul normativ mai prevedea si modificari referitoare la termenele de efectuare a inspectiilor tehnice ale autovehiculelor.
La 23 ian 2003 se emite Hotararea Guvernului nr. 85, publicata in Monitorul Oficial nr. 58/31.01.2003, prin care s-a aprobat Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.
Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice a fost aprobat prin Hotararea Guvernului nr.1391/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.876/2006.
Regulamentul a fost modificat prin Hotararea Guvernului nr. 56/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.64/2007, la initiativa Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor din cadrul M.I.R.A., fiind modificate conditiile de sustinere a examenului pentru obtinerea permisului de conducere“.
