Lista greselilor care iti aduc puncte de penalizare la proba practica pentru permis

Lista greselilor care iti aduc puncte de penalizare la proba practica pentru permis

Punctele de penalizare aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere / neexecutarea ori executarea incorecta a manevrelor indicate, in timpul desfasurarii probei practice pentru obtinerea permisului de conducere

Articolul de fata urmareste sa puna la dispozitia cititorilor numarul de puncte de penalizare pentru nerespectarea normelor rutiere / neexecutarea ori executarea incorecta a manevrelor indicate, aplicate candidatilor examinati, pe perioada desfasurarii probei practice pentru obtinerea permisului de conducere, pentru categoriile B, B1 BE.

Mentionam faptul ca specialistii de la scoalaautoamatori.ro au structurat punctele de penalizare acordate pe categorii de interes, dupa cum vom prezenta in articolul de fata.

Amintim cititorilor nostri faptul ca pentru a obtine un permis de conducere valabil, persoanele interesate trebuie sa urmeze, in prealabil, cursurile unei scoli de soferi; abia apoi, ulterior desfasurarii orelor de traseu, in conformitate cu prevederile legale, candidatul isi va putea exercita dreptul de a participa la examenul pentru obtinerea permisului de conducere.

Astfel, examenul pentru obtinerea permisului de conducere este conditionat de sustinerea a doua probe obligatorii, respectiv proba teoretica si proba practica, cunoscute si sub numele de „sala“ si „traseu“.

Potrivit specialistilor de la scoalaautoamatori.ro, ulterior admiterii candidatilor la proba teoretica, este necesara desfasurarea probei practice a examenului pentru obtinerea permisului de conducere, proba de examen la care trebuie acordata o atentie deosebita manevrelor efectuate si comportamentului adoptat in trafic, in conditiile in care examinatorii sanctioneaza absolut orice greseala comisa cu un anumit numar de puncte:

I. PREGATIREA SI VERIFICAREA TEHNICA A AUTOVEHICLULUI/ANSAMBLULUI

  • verificarea prin intermediul aparaturii de bord sau a comenzilor autovehiculului a functionarii directiei, franei, instalatiei de ungere/racire, luminilor, semnalizarii si a avertizorului sonor - 3;
  • verificarea dispozitivului de cuplare si conexiunilor instalatiei de franare/electrice a catadiopurilor (BE) - 3;
  • verificarea elementelor de siguranta legate de icarcatura vehiculului, fixare, inchiderea usilor obloanelor (BE) - 3;
  • reglarea scaunului, a oglinzilor retrovizoare, nefixarea centurii de siguranta, neeliberare franei de ajutor - 6;
  • necunoasterea aparaturii de bord a comenzilor autovehiculului - 9.

II. COMPORTARE IN TRAFIC

MANEVRAREA SI POZITIA AUTOVEHICULULUI IN TIMPUL MERSULUI

  • nesincronizarea comenzilor (oprirea motorului, accelerarea excesiva, folosirea incorecta a treptelor de viteza) - 6;
  • nementinerea directiei de mers - 9;
  • folosirea incorecta a drumului cu sau fara marcaj - 6;
  • incrucisarea cu alte vehicule, inclusiv in spatii restranse - 6;
  • mersul inapoi, oprirea si pornirea din rampa, parcarea cu fata, spatele sau lateral - 5;
  • intoarcerea vehiculului cu fata in sens opus prin efectuarea manevrelor de mers inainte si inapoi - 5;
  • intoarcerea pe o strada cu mai multe benzi de circulatie pe sens - 5;
  • conducerea in mod neeconomic si agresiv pentru mediul inconjurator - 5.

SCHIMBAREA DIRECTIEI DE MERS SI EFECTUAREA VIRAJELOR

  • neasigurarea la schimbarea directiei de mers/ la parasirea locului de stationare - 9;
  • executarea neregulamentara a virajelor - 6;
  • nesemnalizarea sau semnalizarea gresita a schimbarii directiei de mers - 6.

CIRCULATIA IN INTERSECTII, POZITII IN TIMPUL MERSULUI

  • neincadrarea necorespunzatoare in raport cu directia de mers dorita - 6;
  • efectuarea unor manevre interzise (oprire, stationare, intoarcere, mers inapoi) - 6;
  • neasigurare la patrunderea in intersectii - 9;
  • intrarea/iesirea de pe autostrada/artere similare, folosirea corecta a benzilor si a luminilor de intalnire ziua - 5;
  • nepastrarea distantei suficiente fata de cei care ruleaza inainte sau vin din sens opus - 9.

DEPASIREA

  • ezitarea repetata de a depasi alte vehicule - 6;
  • nerespectarea regulilor de executare a depasirii ori efectuarea acestora in locuri si situatii interzise - 21.

PRIORITATEA

  • neacordarea prioritatii vehiculelor si pietonilor care au acest drept(intersectii, sens giratoriu, statia mijloacelor de transport in comun prevazuta cu alveola, statie de tramvai fara refugiu pentru pietoni, trecerea de pietoni) – 21;
  • tendinte repetate de a ceda trecerea vehiculelor si pietonilor care nu au prioritate - 6.

NERESPECTAREA SEMNIFICATIEI INDICATOARELOR SI MJILOACELOR DE SEMNALIZARE RUTIERA

  • nerespectarea semnificatiei indicatoarelor/ marcajelor/ culorilor semaforului (cu exceptia culorii rosii) – 9;
  • nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului / a semnalelor politistului rutier / a semnalelor altor persoane cu atributii legale similare – 21.

VITEZA

  • depasirea vitezei maxime admise - 9;
  • conducerea cu viteza redusa in mod nejustificat, neincadrarea in ritmul impus de ceilalti participanti la trafic - 6.

CONDUCEREA PE TIMP NEFAVORABIL

  • neindemanarea in conducere in conditii de ploaie, zapada, mazga, polei - 9;
  • deplasarea cu viteza neadaptata conditiilor atmosferice si de drum - 9.
  • NERESPECTAREA NORMELOR LEGALE LA TRECERILE LA NIVEL CU CALE FERATA – 21.

III. ALTE SITUATII CARE CONDUC LA ACORDAREA CALIFICATIVULUI „RESPINS“

  • prezentarea la examen sub influenta bauturilor alcoolice, substantelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora sau manifestari de natura sa perturbe examinarea celorlalti candidati - 21;
  • producerea unui eveniment rutier ori interventia examinatorului pentru evitarea unui pericol iminent – 21.

Examinatorul va observa daca:

  • va asigurati ca toate usile sunt inchise;
  • scaunul dumneavoastra este corect reglat;
  • oglinzile laterale si centrala sunt corect reglate;
  • v-ati reglat si fixat centura de siguranta;
  • frana de mana este „trasa“ si maneta de viteze este pe punctul mort (pozitia „O“ sau „N“).

Acordati atentia cuvenita urmatoarelor aspecte:

Usile - asigurati-va ca toate usile, inclusiv cele ale pasagerilor, sunt inchise. Nu uitati ca sunteti responsabil de securitatea pasagerilor. O portiera neinchisa corect se poate deschide in mers;

Scaunul - reglati pozitia scaunului in asa fel incat sa va ofere un comfort maxim. Apasati pedala de ambreiaj la maxim; trebuie sa puteti face asta fara sa va intindeti;

Volanul - Reglati pozitia scaunului pentru o utilizare usoara a volanului. Nu stati prea aproape de el deoarece marginea inferioara a volanului va lovi genunchii dumneavoastra;

Centura de siguranta - asigurati-va ca atat dumneavoastra cat si pasagerii aveti centura de siguranta corect fixata. Legea prevede ca toti pasagerii sa aiba centura de siguranta fixata, in cazul in care locurile sunt prevazute cu asemenea dispozitive. Este de datoria dumneavoastra sa va asigurati ca si pasagerii sub 12 ani au centurile fixate;

Oglinzile - Reglati pozitia oglinzilor. Ele trebuie sa va asigure o maxima vizibilitate in spate cu o miscare minima a capului. Reglati pozitia oglinzilor astfel incat sa reduceti „unghiul mort“.

Citeste si...
Ce se intampla daca tragi frana de mana electrica in mers?
Ce se intampla daca tragi frana de mana electrica in mers?

Este distractiv sa te intorci cu frana de mana, nu exista nicio indoiala aici. Este ilegal sa faci asta pe strada? Sigur. Pe langa...

Este sigur sa conduci masina daca vibreaza in mers?
Este sigur sa conduci masina daca vibreaza in mers?

Indiferent daca masina noastra functioneaza la ralanti sau este in mers, vibratul este un semn clar care ne indica o defectiune, p...

Pateste ceva cutia daca muti din Drive in Neutru in mers?
Pateste ceva cutia daca muti din Drive in Neutru in mers?

Majoritatea autoturismelor construite in ultimii 3 ani au inceput sa fie cu transmisie automata si exista o alegere clara a soferi...

Din categoria asa NU! A lipit banda adeziva pe martorii de bord si a mers asa la RAR.
Din categoria asa NU! A lipit banda adeziva pe martorii de bord si a mers asa la RAR.

Nu toata lumea stie dar este usor de inteles ca daca ai martori de bord importanti aprinsi la masina nu poti trece ITP-ul sau RAR....