Parere posesori Audi A4 2.0 TDI 170 cp
Afla direct de la posesori tot ce ai nevoie sa stii. Mai jos, gasesti un chestionar in care am intrebat mai multi posesori de Audi A4 2.0 TDI (170 Hp) DPF cum este sa detina si sa conduca zi de zi acest model fabricat intre anii 2006 - 2008. Tot ei ne spun de ce au facut aceasta alegere, de unde au achizitionat masina, ce le place si mai ales ce le displace la autoturismul pe care il detin.
Gasesti informatii despre cat costa piesele, cat consuma, cat costa intretinerea, cat de confortabil si mai ales cat de fiabil este Audi A4 2.0 TDI (170 Hp) DPF.
DailyDriven ofera pareri reale despre masini, venite direct de la posesori reali, de la cei care le-au patit si testat pe toate cu adevarat si te ajuta pe tine intr-un final sa alegi masina potrivita pentru tine.
Costuri Intretinere
Cat costa intretinerea pe an?
6 raspunsuri
Intretinerea anuala costa in jur de 2000 de lei.
Undeva la maxim 2000 lei cu tot ce inseamna schimburi.
In jurul sumei a 2000 2500 Lei.
Intrebarea nu e foarte relevanta. Depinde cat de mult mergi, daca alegi piese OEM etc.
Ma costa aproximativ 1000 ron.
Este decenta, nu am o suma exacta!
Ti-ai facut o idee cat costa piesele? Este o masina mai scumpa decat competitia in materie de piese?
6 raspunsuri
In materie de piese masina are piese la un pret putin mai rezonabil decat al concurentei.
Este la un nivel nominal as putea spune.
Da, nu este o masina usor de intretinut, pentru tot buzunarul, dar merita fiecare banut?
Da. Este masina cu cele mai scumpe piese din categoria VAG, ( Vw, Skoda, Seat). Este mai scumpa si decat masina mai low cost precum Renault, Ford etc. Fata de competitorii premium, preturile similare sau mai mici decat la BMW si fata de Mercedes, cu siguranta mai ieftina.
Stiu cat costa piesele si intretinerea autoturismului pe care il conduc.
In mare parte platesti firma de pe grila, dar nimic de speriat, nu este un adaos asa mare fatade Vw de exemplu.
Povesteste-ne ce probleme (minore sau majore) ai avut cu ea.
6 raspunsuri
Singurele probleme avute cu ea au fost schimburile de ulei, pe care trebuie sa le faci periodic si nu pot fi considerate problema, in rest o singura data am patit sa trebuiasca sa schimb alta piesa in afara de consumabile si aceea a fost un senzor care s-a stricat datorita vechimii.
Am avut probleme cu DPF-ul infundat, turbosuflanta, volanta.
Nu am avut nici o problema majora, una minora dar care este ceva frecvent la A4 B8, rulment fata.
I-am bagat doar ulei LongLife 3 ( 5 litri in jur de 200-250 lei ), schimbat la 10 mii km. Filtrele bosch sau man. Un kit de ambreiaj ( aprox 1000 lei), kit distributie, kit accesorii (300 lei), placute. Senzor presiune ulei (80 lei), senzor de marsarier ( 50 lei), dozator apa (30 lei). Plus piese mecanice roti. Pierderi de ulei pe la simering cutie viteza (300 lei), garnituri pompa tandem ( 70 lei) (scurgeri motorina). Am schimbat becurile xenon d1s. Trebuie data bara jos, foarte complicat. UN bec original costa peste 700 de lei. Unul Philips sau Osram 300-400 lei bucata. Vizibilitate noapte foarte buna, dar un pret mare. Becuri xenon China aprox 50 de lei bucata. Cel mai dificil este faptul ca trebuie data toata partea din fata jos pentru a se lucra la masina. Este dificil, dureaza mult. Iar apoi bara se poate sa nu mai stea la fel.
Am avut probleme la sistemul de admisie si imi pierdea presiune la turbo.
Injectoarele s-au stricat toate 4 din cauza uleiului in combustibil ( pompa tandem). De curand am avut o problema cu DPF-ul, din cauza unui senzor de temperatura si a unor mecanici mai nepriceputi.
Unde alegi sa mergi cu ea in service si de ce? Reprezentanta sau "la baieti"?
6 raspunsuri
In general aleg cu ea sa merg la ateliere de specialitate, dar nu in reprezentanta, deoarece reprezentanta ofera aceleasi servicii, uneori mai slabe, dar la preturi mult mai mari.
La un service serios.
La un service autorizat din reteaua AutoMaister. Nu ma duc cu ea la “baieti” merita tot ce este mai bun si o ingrijire pe masura.
Unele piese schimbate acasa personal. Nu am ales reprezentanta din orasul Targoviste. Preturi mari, probleme inexistente inventate, ore de lucru umflate.
Personal rezolv problemele, nu o duc in alta parte.
La reprezentanța am fost dezamagit si nu doar o data. Prefer un service privat, unde oamenii chiar isi dau interesul si le pasa, plus ca nici nu sunt exagerati cu tariful luat pe manopera.
Cat de des ii sfatuiesti pe ceilalti posesori sa faca revizia?
6 raspunsuri
Eu ii sfatuiesc sa faca revizia aproximativ o data, de doua ori pe an pentru a asigura buna functionare a masinii.
Eu la 10.000 o fac, conduc mai sportiv.
La 15000km, maxim 20000km
Ulei Longlife 3. La fiecare 10-15 mii km daca circulati majoritar oras. La fiecare 25 mii km circulati majoritar exterior. Nu mai mult de un an cu uleiul.
Cat de des se poate, maxim 10.000 km.
Pana in 10.000 km.
Ce consum are?
6 raspunsuri
Consumul intern este intre 8% si 10%, in functie de modul in care este condusa, iar cel extern este Intre 5% si 6,5 %, din nou in functie de modul in care e condusa.
Un consum mediu de 8 litri la suta.
In oras 10l/100km, in afara 6,8, 7l/100km.
Depinde enorm de cum este condusa si de anvelope. Anvelope R16 195, jante usoare. Consumuri exterioare foarte mici si de sub 5 la suta. Anvelope R17 235 4 , jante aliaj, consumuri de peste 6 exterior.
Depinde de stilul condusului si de traseu, intre 6-9 la suta.
Undeva la 10% intr-un oras destul de aglomerat (Brasov) la mers sportiv, 6,5-7 % mers in exterior la mers sportiv.
Continut
Capitole
Citește și
Hotii de carburant fac ravagii in Franta - un sofer roman de TIR a fost deposedat de 1300 litri de motorina, pe autostrada A39, din Franta
Citește
Imagini HALUCINANTE: Zeci de mașini pe contrasens, pe Autostrada Soarelui
Citește
Motorul Toyota A25A-FKS: tehnologie avansată și eficiență de 40%
Citește
Încălzitor bloc motor: ce este și cum funcționează pentru porniri ușoare pe timp de iarnă
Citește