Ce spune patronul statiei de la care a inceput isteria cozilor la carburant

Ce spune patronul statiei de la care a inceput isteria cozilor la carburant

Benzinăriile din toată țara au fost luate cu asalt românii speriați că benzina și motoria vor atinge un preț record, iar totul a început după ce o benzinărie a afișat prețul de 11 lei la benzină.

Iată cum explică patronul acesteia prețul de la pompă.

“Am cumpărat din depozit carburantul cu 8,6 lei litrul, în condiţiile în care eu până acum la pompă l-am vândut cu 7,6! Mi-au zis că dacă nu-mi convine să nu iau. Şi aşa am o cisternă pe care nu mi-au umplut-o! Mâine va fi şi mai scump, am înţeles că va fi 10 lei litrul”, a declarat, miercuri, pentru eBihoreanul Daniel Degău, administrator şi unul din patronii Desir Impex.

El deține în Beiuş două benzinării partenere Rompetrol, una parteneră MOL şi încă una proprie.

“S-a scumpit şi carburantul la depozitul Rompetrol, azi era tot 8,6 lei/litru, deci se scumpeşte şi la ei. La depozitele MOL se eliberează combustibil doar pentru benzinăriile proprii şi partenere, la fel şi la Rompetrol”, a mai spus Degău.

Amintim că zvonul că benzina și motorina s-ar putea scumpi și ar trece de 10 lei pe litru a creat panică în toată țara. Spre lăsarea serii, s-au format cozi kilometrice aproape peste tot în țară, iar oamenii au așteptat ore întregi să alimenteze. În Bucureşti, şoferii care stăteau la coadă să facă plinul au văzut cum preţurile au crescut chiar sub ochii lor.

Unii din şoferi au fost inventivi și au umplut cu benzină și motorină tot ce au găsit - rezervoare, canistre şi chiar PET-uri.

sursa: ebihoreanul.ro, stirileprotv.ro

Comentarii

Articolul nu are nici un comentariu. Fii primul care comenteaza!

Citeste si...
Ai bagat benzina in loc de motorina? Citeste asta.
Ai bagat benzina in loc de motorina? Citeste asta.

Sa bagi benzina in loc de motorina in rezervor este o greseala destul de stupida tindand cont ca la masinile din ziua de astazi au...

Pompa de benzina nu functioneaza in parametrii
Pompa de benzina nu functioneaza in parametrii

Pompa de combustibil este responsabila pentru circularea combustibilului din rezervor pana la motor. Pompa insasi este localizata...

Merita sa cumperi benzina/motorina premium?
Merita sa cumperi benzina/motorina premium?

O intrebare la care probabil orice sofer incearca sa raspunda, mai ales cand observa diferenta de pret semnificativa intre cele do...

Poti amesteca benzina veche cu benzina noua?
Poti amesteca benzina veche cu benzina noua?

In cazul in care esti o persoana precauta care prefera mereu sa aiba o canistra de benzina de rezerva sau pur si simplu locuiesti...