Oficialii spun STOP soferilor vitezomani si cauta sa introduca prevederea legala a confiscarii si scoaterii la vanzare a autoturismelor

Oficialii spun STOP soferilor vitezomani si cauta sa introduca prevederea legala a confiscarii si scoaterii la vanzare a autoturismelor

Oficialii spun STOP soferilor vitezomani si cauta sa introduca prevederea legala a confiscarii si scoaterii la vanzare a autoturismelor, in anumite conditii, in cazul depasirii limitei de viteza legala cu 100 km./h

Sa fie dupa model austriac sau nu, nu cunoastem, insa initiativa proiectului de lege in discutie va starni cu siguranta controverse si va pune frana conducatorilor auto „obsedati“ de pedala de acceleratie … sau nu?!?

Este vorba de o noua initiativa a unui grup de parlamentari, care doresc sa sanctioneze exemplar depasirea cu 100 km./h a limitei de viteza legala prin confiscarea si scoaterea la vanzare a autovehiculelor, in anumite conditii.

Potrivit observatornews.ro, se anunta vremuri grele pentru vitezomanii certati cu legea, in conditiile in care un grup de parlamentari de la PNL si UDMR doresc sa „taie in carne vie“ in ceea ce priveste viteza excesiva, mai precis tot ce trece cu 100 km./h fata de limitele impuse prin prevederile legale in vigoare.

In aceste conditii, un conducator auto care ar fi depistat de radar „zburand“ prin Bucuresti cu 160 km./h ar trebui amendat cu 3000 ron si sanctionat cu suspendarea, pentru 6 luni (nu doar 4 luni), a permisului si certificatului de inmatriculare.

Agravanta o constituie depistarea in trafic, pentru a doua oara, a respectivului autovehicul, in cadrul aceleiasi perioade de suspendare, fapta care ar fi sanctionata cu confiscarea si valorificarea respectivei masini, indiferent ca soferul care o conduce nu este cel amendat initial.

Ce se intampla cu masina daca este condusa de alt sofer sau imprumutata?

Intelegem ideea de confiscare si valorificare … sau nu, cu toate ca suntem complet impotriva nerespectarii regulilor de circulatie si punerii in pericol a vietii si integritatii corporale a celor implicati in trafic, insa nu intelegem ratiunea exacta a textului de lege, in conditiile in care prezinta nuanta subiectiva, complet interpretabila.

Astfel, asa cum a remarcat si sursa citata, intrebarea este ce anume se intampla daca masina respectiva este imprumutata?!

Mentionam faptul ca proiectul de lege a fost depus miercuri, 07.12.2022, la Senat, Camera Deputatilor fiind for decizional.

Amintim cititorilor nostri faptul ca, acum numai cateva zile, dadeam publicitatii informatia potrivit careia Austria doreste „sa puna frana’’ soferilor vitezomani si sa introduca prevederea legala a confiscarii si scoaterii la licitatie a autoturismelor – sa fie inititativa austriaca sursa de inspiratie pentru zona mioritica … nu stim … insa cu siguranta mai suporta ceva imbunatatiri la nivelul textului de lege.

Astfel, potrivit mediafax.ro, conducatorilor auto din Austria li se pregateste o schimbare legislativa care ii va pune pe jar, cu atat mai mult pe cei care obisnuiesc sa confunde drumurile publice cu circuitele de curse.

Se pare ca oficialii au avertizat deja cu privire la confiscarea si scoaterea la licitatie a autovehiculelor surprinse ruland cu viteze mari, in acest mod incercandu-se descurajarea vitezomanilor si preintampinarea accidentelor soldate cu vatamari corporale sau pierderi de vieti omenesti.

Potrivit Reuters, modificarea legislativa anuntata de coalitia de guvernamant, formata din conservatori si Verzi, doreste alinierea legislatiei auto austriece cu cea din Germania, Elvetia si tarile vecine.

Oficialii mentioneaza faptul ca acest demers isi propune sa tina in frau cursele ilegale si soferii obisnuiti sa apese la refuz pedala de acceleratie. In baza celor declarate de Ministrul Transporturilor, Leonore Gewessler, din Austria, „la vitezele exagerat de mari, nimeni nu controleaza in totalitate vehiculul. Masina devine o arma incontrolabila si un pericol pentru oamenicomplet nevinovati.“

Realitatea depasirii limitei de viteza legala in Romania

Drumurile noastre raman cele mai periculoase din spatiul european, fiind recunoscute pentru multitudinea de accidente soldate cu victime si pierderi de vieti omenesti.

Situatia este confirmata de numeroase statistici in domeniu, statistici care ofera aceleasi rezultate la sfarsitul fiecarui an, Romania conducand acest top nefast al celor mai multe accidente rutiere soldate cu morti la mia de locuitori.

Mai mult, recent, cei de la impact.ro au dat publicitatii vesti dintre cele mai proaste legate de tara noastra, de data aceasta cu privire la calitatea drumurilor, cea mai proasta din intreg spatiul UE; in aceste conditii, pana si bulgarii stau mai bine in ceea ce priveste soselele, acestia ocupand pozitia 34 dintr-un total de 40 de natiuni.

Amintim cititorilor nostri faptul ca, in luna septembrie a anului in curs, Politia Romana a iesit in spatiul public cu un comunicat pe platforma de socializare Facebook, potrivit caruia „281 km/h, pe un sector de drum limitat la 100 km/h - cea mai mare viteza inregistrata de aparatul radar anul acesta - „premiul“: 120 de zile fara permis, cu dovada fara drept de circulatie si 2.900 de lei amenda.

Multumim colegilor care actioneaza pe Autostrada A1, care ii opresc pe cei ce ne pun in pericol pe toti!“

De asemenea, in luna august a anului in curs, un conducator auto a fost surprins conducand cu 204 km./h, pe autostrada. Si de aceasta data, tot Politia Romana a fost cea care a postat in spatiul public, pe aceeasi platforma de socializare:

„Poate masina pe care o conduceti nu are limitari, dar noi, spre deosebire de aceste masinarii, gandim si ne putem impune limite de siguranta…limite legale!

Poti sa te gandesti la viata ta? Poate la viata celui pe langa care treci cu o asemenea viteza?

Zilnic va putem expune astfel de cazuri, important este sa stim daca va mobilizeaza astfel de comportamente.

Banii pentru amenda se fac, timpul suspendarii exercitarii dreptului de a conduce trece, dar cu noi ce facem?

In cazul unui impact la asemenea viteza ce este de facut? Mai bagi o fisa pentru o noua #viata?

Gandeste inainte de a apasa pedala de acceleratie!

Multumim cu aceasta ocazie colegilor de la Brigada Autostrazi, pentru ca nu tolereaza astfel de „comportamente“ neadecvate!“.

Comentarii

Articolul nu are nici un comentariu. Fii primul care comenteaza!

Citeste si...
Care este rolul pozitiei Neutru de la schimbatorul de viteze?
Care este rolul pozitiei Neutru de la schimbatorul de viteze?

Astazi vorbim din nou de sistemul de transmisie al masinii, unul dintre cele mai importante din angrenajul autoturismului nostru s...

Cutie de viteze manuala sau automata. Care este cea mai buna?
Cutie de viteze manuala sau automata. Care este cea mai buna?

Toate autoturismele cu combustie interna sunt dotate fie cu o cutie de viteze manuala, fie cu una automata. Anumite modele de masi...

Este vreo diferenta intre frana de mana si cea de urgenta?
Este vreo diferenta intre frana de mana si cea de urgenta?

Frana de mana este un sistem de franare diferit fata de cel principal al masinii, actionat prin apasarea pedalei de frana. Prin ac...

Este mai bine sa bag azot sau aer in anvelope?
Este mai bine sa bag azot sau aer in anvelope?

Imprumutat de la masinile de curse, azotul a inceput sa fie gasit si in anvelopele masinilor de serie. Merita sa pui azot in loc d...